Cine a fost Sfânta Filofteia și cum a rămas ea în istoria credinței ortodoxe

Daria Petrescu 06.12.2020, 09:10
Cine a fost Sfânta Filofteia și cum a rămas ea în istoria credinței ortodoxe

Cine a fost Sfânta Filofteia. Sfânta Filofteia este sărbătorită an de an pe 7 decembrie. De peste 6000 de ani, țara românească este vegheată de Sfânta Mucenița Filofteia. Moaștele acesteia se află la Curtea de Argeș. Numele ei a rămas în istorie, datorită credinței cu care a fost înzestrată și bunătății sale. Sfânta Muceniță Filofteia s-a născut la începutul secolului al XIII-lea în apropiere de oraşul Târnovo (Veliko Târnovo din Bulgaria de astăzi). Pentru cei care nu știu, iată care este povestea vieții Sfintei Filofteia, care s-a stins din viață la o vârstă fragedă.

Cine a fost Sfânta Filofteia

La un moment dat, Mitropolitul Cosma a rostit câteva vorbe, speriat fiind că moaștele sfintei vor fi împrăștiate, după moartea acesteia.

„Poruncim cuvioșiei/ tale Arhimandrite chir Parthenie, Igumen Argeșului, să le pecetluiești într-un săculețu de bogasin nou lăsându- i afară numai mâna cea dreaptă pentru sărutarea norodului. și așa pecetluite să le/ așezi în sicriu. Și să știe fieșcare/ să se ferească a nu cuteza să ciupească/ cât de puțin din sfintele moaște, că am pus blestem asupra cui/ a cuteza a să atinge/ să ia. Într-a acesta și chip să urmezi/! Și să fii blagoslovit! 1791”, au fost cuvintele rostite.

Povestea de viață a Muceniței Filofteia

Sfânta Filofteia a crescut într-o familie de țărani, fiind crescută în  credință de către mama ei, care a murit de foarte tânără. Tatăl acesteia s-a recăsătorit, însă mama vitregă a Sfintei Filofteia nu a iubit-o deloc pe aceasta. Bîtând-o de cele mai multe ori.

Sfânta Muceniță Filofteia  a fost crescută în dreapta credință și evlavie de mama sa, care moare când Filofteia era încă mică. Fata postea în continuare, învăța să-și păzească neîntinată fecioria, iar mai presus de toate era foarte milostiva.

Sfânta Filofteia este sărbătorită a doua zi după Moș Nicolae

Tânăra fecioară nu se oprea din înfăptuirea binelui comunitar și le împărțea săracilor și flămânzilor hainele ei și mâncarea pe care mama vitregă i-o dădea ca să o ducă la țarină tatălui ei.

Atunci când tatăl ei a aflat despre toate astea, s-a enervate cumplit și a vrut să î idea acesteia o lecție. A apucat-o de cosițe ca să o bată până ce se va liniști. La un moment dat a aruncat spre ea cu  toporul pe care îl avea la brâu. Fata a fost lovită la picior și din această cauză a murit.  În acel moment, locul acela s-a umplut de lumină. Sfânta era în vârstă de doisprezece ani când a murit.

Tatăl nu a putut atunge trupul fiicei sale

Cuprins de spaimă, tatăl a vrut să-i ridice trupul, însă nu se putea atunge de el și nici să se apropie.

El a alergat în cetate și le-a spus arhiepiscopului și conducătorilor cetății tot ce se întâmplase și că trupul fericitei zăcea pe pământ. Mai mult, tatăl le-a spus tuturor  că era cinstit de Dumnezeu cu strălucire cerească.

Cu toții s-au minunat de cele văzute și au lăudat „pe Dumnezeul minunilor, în vremurile din urmă preamărește pe robii Săi care împlinesc cu fapta poruncile Lui”.

Toți cei prezenți, împreună cu arhiepiscopul au încercat  să ridice trupul sfintei și o ducă în cetate. Din păcate nici aceștia nu au reușit. . Au început să se roage cu stăruință lui Dumnezeu și Sfintei Filofteia, dar nici așa nu au putut s-o ridice. Că vrând Dumnezeu să preamărească pe roaba Sa, a îngreuiat trupul fericitei ca pe o piatră.

În fiecare an, la 7 decembrie, sfintele sale moaște sunt scoase afară din paraclis și racla este deschisă, fiind puse într-un pavilion special amenajat din fața bisericii mănăstirii.

Urmăriți Impact.ro și pe