Există mai multe povești și legende despre Baba Dochia, celebru personaj din mitologia românească. Miturile Babei Dochia se numără printre cele mai frumoase și mai importante mituri ale românilor. Haideți să aflăm împreună cine a fost Baba Dochia, conform unora dintre cele mai cunoscute legende autohtone.
Conform unei legende din popor, Dochia ar fi fost fiica lui Decebal. Se spune că era foarte frumoasă, fapt cunoscut în toate cele patru zări. Legenda, culeasă din popor de Gheorghe Asachi, spune că în perioada în care romanii au ajuns pe teritoriul Daciei, împăratul Traian s-a îndrăgostit de fata conducătorului dac.
Se pare că Dochia nu avea aceleași sentimente pentru conducătorul roman, așa că a refuzat să-i fie soție și a fugit pe Ceahlău, munte sacru al dacilor. Atunci, Traian a urmărit-o pe fată, iar pentru a scăpa de acesta, ea s-a rugat zeului Zamolxe. Acesta ar fi transformat-o pe tânără în stâncă.
În zona Bucovinei, legenda este puțin diferită. Aceasta spune că Dochia fugea de un rege cotropitor care voia să o ia de soață. Astfel, frumoasa fata a fugit pe munte îmbrăcată cu nouă cojoace. În timp ce urca muntele, Dochiei i s-a făcut cald, așa că a început să-și arunce pe rând cojoacele. Cu toate acestea, când a ajuns în vârf, iarna era în toi, iar fetei i s-a făcut frig. Mânioasă, Dochia a început să-l ocărască pe Dumnezeu. Ei bine, pentru cuvintele sale, Tatăl Ceresc a transformat-o în stană de piatră.
O altă legendă spune că Baba Dochia era o femeie foarte rea. De fapt, era atât de rea încât chiar și copiii săi fugeau de ea când creșteau. Singurul care a fost mai răbdător și a rămas cu Baba Dochia a fost Dragobete.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Fiul Babei s-a îndrăgostit la un moment dat de o fecioară frumoasă și tânără ca primăvara. Cum era și de așteptat, flăcăul a luat-o de nevastă pe cea care i-a căzut cu tronc. Ei bine, Baba Dochia nu a fost de acord cu decizia fiului ei, așa că a decis să scape de fată.
Într-o zi rece de iarnă, soacra fetei a trimis-o la râu să spele un ghem de lână neagră și să nu cumva să se întoarcă acasă până când lâna nu devine albă. Fata și-a ascultat soacra și a pornit de îndată. Sărmana a încercat din răsputeri să albească lâna, însă nu a reușit. Din cauza gerului, degetele fetei au început să sângereze, înroșind apa. De durere, tânăra a început să plângă, înduioșându-L pe Hristos. Domnul i-a ieșit în cale fetei și i-a dat o floare roșie, sfătuind-o să spele lâna cu ea.
Fata a ascultat de Iisus și a început să spele lâna. Ca prin miracol, lâna s-a albit, iar fata a plecat fericită la soacra ei. Auzind povestea, Baba Dochia a acuzat-o că cel care îi dăruise floarea era iubitul ei, nu un simplu prieten. Nerecunoscându-l pe Hristos, fata i-a pus numele „Mărțișor”. După această întâmplare, Baba și-a luat oile și a urcat pe munte, fiind convinsă că a venit primăvară.
Că doar primăvara puteai găsi flori roșii. În timp ce urca muntele, Baba Dochia și-a aruncat pe rând cele 12 cojoace, până a rămas fără nici unul. Însă vremea s-a schimbat dintr-o dată, ningea puternic și era foarte frig. Conform legendei, atunci Baba Dochia a înghețat împreună cu oile sale, transformându-se în stană de piatră.
O altă versiune a legendei spune că Baba Dochia avea o turmă de oi pe care a dat-o în grijă unor flăcăi din sat. La sfârșitul lunii februarie, băieții au pierdut oile pe munte, iar baba i-a pedepsit. Supărată la culme, ea s-a îmbrăcat cu 9 cojoace și a plecat pe un ger cumplit să își caute oile.
În timp ce urca pe munte, vremea se încălzea, așa că în prima zi a lepădat un cojoc. Oile tot nu erau de găsit, așa că în a 2-a zi vremea Baba a mai lepădat un cojoc, blestemând zeii care schimbau vremea. A continuat să își lepede cojoacele până când a rămas fără nici unul. Într-un final, Baba Dochia și-a găsit oile și se pregătea să se întoarcă în sat.
Fiind supărat de blestemele babei, Martie a împrumutat de la fratele său Februarie un ger năprasnic pe care l-a abătut asupra acesteia. Nemaiavând cojoacele, Dochia a înghețat de vie. Legendele spun că Baba Dochia și-a găsit sfârșitul în cea de-a noua zi a lui Martie. În aceea zi era mare bucurie în sat. Se pune că flăcăii pedepsiți de Dochia au făcut un „priveghi” pentru aceasta, stropit cu câte 40 de pahare cu vin.
