În topul dorințelor românilor pentru noul an sunt călătoriile anulate de criza provocată de pandemia ce a marcat 2020. Potrivit experților în turism, anul 2021 va aduce noi destinații de vacanță pentru cei dornici de aventuri. Acestea sunt cele mai sigure locuri unde se poate călători după Revelion.
Specialiștii din domeniul turismului au o primă veste bună pentru amatorii de vacanțe în străinătate. Potrivit acestora, în anul 2021, călătoriile vor fi reluate, însă ritmul nu se va compara cu cel din anii dinaintea pandemiei. Se pare că nu vom atinge cifrele de referință din 2019 mai devreme de 2023 sau 2024, susțin antreprenorii din turismul românesc.
În prezent, unele dintre cele mai răvnite destinații de vacanță au rămas închise, din încercarea autorităților de a ține sub control numărul de cazuri noi de infectare cu noul coronavirus. Printre acestea se numără Seychelles sau Mauritius, locuri în care, în anii trecuți, ajungeau milioane de turiști dornici să se bucure de plajele spectaculoase. Cei care doresc să ajungă acolo o pot face și acum, însă condițiile impuse străinilor sunt printre cele mai severe din lume, cu săptămâni de carantină și numeroase teste, toate suportate de călători. Chiar și așa, în Indonezia, Thailanda sau Filipine, numărul de turiști primiți a fost limitat.
Dan Goicea, CEO al unei agenții de turism a dezvăluit care sunt cele mai sigure locuri unde se poate călători după Revelion.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]„La ora actuală, Egiptul e cea mai apropiată destinaţie pentru soare şi plajă, la o distanţă de doar trei ore cu avionul. Se mai fac zboruri în Antalya. Cine nu a apucat să călătorească anul acesta în această destinaţie, o poate face de Revelion. Totodată, au apărut pentru prima oară în România câteva chartere pe destinaţii exotice precum Zanzibar sau Maldive, dar asta înseamnă zboruri de peste nouă ore”, a dezvăluit Dan Goicea, CEO-ul agenţiei de turism Cocktail Holidays, citat de Mediafax.
La începutul lunii noiembrie 2020, au fost lansate primele primele curse charter către Maldive. Cererea a fost atât de mare încât compania a fost nevoită să suplimenteze numărul de zboruri. Unul dintre punctele forte ale alegerii Maldive ca destinație de vacanță ține de…relief. Fiind un arhipeleag format din 1.200 de insule de corali grupate în jurul a câtorva zeci de atoli, se întâmplă de multe ori ca pe un atol sau o insulă să existe un singur resort. Intrarea în Maldive se face pe bază de test PCR Covid.
Destinaţiile exotice solicitate în mod tradiţional în perioada ianuarie-februarie sunt Thailanda, Republica Dominicană, Maldive, Mauritius, Bali, Mexic, Cuba, spun oficialii grupului Karpaten. Anul acesta, din cauza restricţiilor, multe dintre acestea sunt inaccesibile, astfel încât, în afară de Maldive, cele mai cerute vacanţe la început de 2021 sunt în Republica Dominicană. Există însă posibilitatea de a călători şi către Mexic, existând agenţii locale care oferă