Cele mai bune glume despre inaugurarea metroului din Drumul Taberei. De ce și-a botezat un bucureștean câinele ”Metrou”

Mirabela Vasile / 15.09.2020, 12:15
Cele mai bune glume despre inaugurarea metroului din Drumul Taberei. De ce și-a botezat un bucureștean câinele ”Metrou”

După nouă ani de lucrări și întârzieri, metroul din Drumul Taberei va fi inaugurat astăzi, pe 15 septembrie. În tot acest timp, bucureștenii au început să creadă că finalizarea lucrărilor și toata magistrala 5 sunt doar un mit urban, iar glumele pe această temă nu au întârziat să apară. Astfel, vă prezentăm unele dintre cele mai reușite replici cu privire la acest subiect.

Glumele zilei vin din partea lui Cătălin Oprișan

”Știrea cea mai importantă nu e că se inaugurează metroul. Pentru prima dată în istorie s-a dat jos și leul de pe statuie, din Cotroceni… să meargă și el la inaugurare.

96 de semnături au avut nevoie ca să descuie. Au Asociația Șobolanilor întâi, pisici, ce au ei.

Au fost colegii noștri și au filmat, au zis că erau numai șuruburi și piulițe pe jos. E ca la mine la mașină, când demonta Lada aia și zicea: aoleu, să înnebunesc, au rămas două șuruburi./ Bă, merge?/ Merge!

Mâine îl închide, azi e inaugurarea și mâine îl închide, pentru revizie – a spus Răzvan. E hibrid, azi merge, de mâine e online ”, a spus Cătălin Oprișan.

Glumele au creat vâlvă printre internauți

  • “Directorul de șantier a fost tentat să zidească pe cineva în subteran, pentru a finaliza lucrările la Magistrala de Metrou Drumul Taberei”.
  • “Din 15 septembrie se deschide metroul Drumul Taberei. Pentru siguranta calatorilor, pentru o perioada, trenurile de metrou vor circula doar online”.
  • “Romania ar putea găzdui refugiații în tunelurile de metrou din Drumul Taberei, pentru că oricum nu va circula niciodată metroul pe-acolo”.
Pe aici se face legătura cu ”metroul din Cluj”
Pe aici se face legătura cu ”metroul din Cluj”
  • De altfel, un român din Drumul Taberei și-a botezat câinele ”Metrou” și acum se plimbă cu Metrou în fiecare seară.
  • Cica se deschide, în sfârșit, metroul din Drumul Taberei. E clar, weekendul ăsta o sa vedem si stoluri de porci pe deasupra Capitalei…

Klaus Iohannis, prezent la inaugurarea liniei M5

Magistrala de metrou Drumul Taberei – Eroilor va fi inaugurată astăzi, 15 septembrie, cu nu mai puțin de 5 ani întârziere. Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a anunțat luni inaugurarea magistralei 5. Evenimentul oficial are loc la ora 12:00, iar călătorii vor putea intra în stații la ora 14:00.

De asemenea, Administrația Prezidențială a susținut că președintele Klaus Iohannis va participa la inaugurarea metroului din Drumul Taberei, la stația de metrou Eroilor. La finalul vizitei, Președintele României va susține o declarație de presă.

Magistrala 5 de metrou are 10 staţii: Secţiunea Râul Doamnei – Eroilor (PS Opera), este compusă din 10 staţii de metrou şi un depou: Râul Doamnei, Constantin Brâncuşi, Valea Ialomiţei, Romancierilor, Parc Drumul Taberei, Tudor Vladimirescu, Favorit, Orizont, Academia Militară, Eroilor 2.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI