Cele mai bune destinații de vacanță pentru luna noiembrie. Unde e bine să mergi în străinătate

Badea Violeta 27.10.2021, 07:59

Crezi că noiembrie este una dintre cele mai neplăcute luni ale anului, fiindcă e frig și plouă? Ei bine, află că în unele țări te poți bucura încă de temperauri ridicate. În cele ce urmează, vom prezenta câteva destinații de vacanță în care se merită să mergi în această perioadă a anului. Aici te vei bucura de soare și nu vei avea nevoie de haine groase!

Destinații de vacanță pentru cei care vor să fugă de iarnă

Urăști frigul și hainele groase? Atunci ai nimerit unde trebuie. În rândurile următoare îți vom recomanda câteva destinații care te vor face să uiți complet de temperaturile scăzute din România. Iar dacă nu stai foarte mult pe gânduri, ci le rezervi din din timp, nici nu va trebui să scoți foarte mulți bani din buzunar.

Lisabona
Lisabona
  • Lisabona (Portugalia)

Capitala Portugaliei este destinația perfectă pentru cei care vor să se bucure de vreme călduroasă. Aici, anotimpul de vară se întinde până în luna septembrie, iar toamna și iarna sunt anotimpuri blânde. Când în România se instalează frigul,la Lisabona sunt circa 20 de grade Celsius.

În plus, capitala Portugaliei are foarte multe atracții turistice ce pot fi bifate în cadrul unui city break. Amintim de Castelul Sao Jorge, Liftul Santa Justa, Largo do Carmo, Piața Comerțului, Piața Rossio, Tramvaiul 28 și multe altele.

  • Tenerife (Spania)

Trebuie să știi că vremea în Tenerife pe timp de iarnă este asemănătoare cu cea de primavară târzie sau toamnă devreme. În luna noiembrie, aici sunt aproximativ 20 – 25 de grade Celsius. Apa mării este destul de caldă.

Chiar dacă în unele zile nu vei putea, totuși, să stai la plajă, Tenerife oferă câteva atracții pe care trebuie neapărat să le vizitezi. De exemplu, orașele coloniale La Laguna, La Orotava sau capitala Santa Cruz.

Tel Aviv
Tel Aviv
  • Tel Aviv (Israel)

În luna noiembrie, aici temperaturile pot ajunge chiar și la 26 de grade Celsius. Te poți bucura de plajă sau poți face o plimbare pe străzile liniștite. Cu siguranță, vei avea ce să vezi în Tel Aviv. Acesta este, după Ierusalim, cel mai mare oraș din Israel.

Îți recomandăm o plimbare pe bulevardul Rothschild. Aceasta este o zonă cu clădiri noi, sedii ale unor companii importante și centrul cartierului financiar. De asemenea, Piața Carmel, vechiul port arab Jaffa, cartierul Neve Tzedek, stațiunea Netonya sunt alte atracții pe care trebuie să le vezi neapărat dacă ajungi în Tel Aviv.

  • Krabi (Thailanda)

Krabi este o destinație de vis. Recomandarea noatră este să petreci aici minimum două săptămâni, fiindcă faci jumătate de zi numai în avion și nici prețul nu este foarte mic. Vorbim de banii pe care-i vei da pentru a ajunge în Thailanda, fiindcă merindele sunt surprinzător de ieftine aici.

Ca turist, te vei putea bucura de o relaxare pe plaja Railay, distracție pe plaja Ao Nang, vizită în Parcul Natural Thung Teao, excursie în insulele Phi Phi sau în insula Koh Lanta Yai.

Urmăriți Impact.ro și pe
Badea Violeta
  Este redactor Impact.ro, acest site reușind să îi redea satisfacția reală a unei pasiuni și a unui loc de muncă în acealași timp. Violeta a terminat Facultatea de Jurnalism și...