Cele 29 de reguli care le înspăimântă pe femeile afgane. Pentru ce greşeli ar putea fi omorâte cu pietre sau biciuite în public

Ana Anitoiu 19.08.2021, 12:32
Cele 29 de reguli care le înspăimântă pe femeile afgane. Pentru ce greşeli ar putea fi omorâte cu pietre sau biciuite în public

Femeile afgane se tem pentru viața lor după ce talibanii au revenit la putere. Pentru unele greșeli, ele ar putea fi omorâte prin lapidare sau biciuite în public, în timp ce altele le-ar putea aduce pedepse precum tăierea degetelor. Iată care sunt cele 29 de reguli ce le înspăimântă pe cetățenele Afganistanului.

Semnal de alarmă pentru femeile afgane, în ciuda mesajelor talibanilor

Deși la revenirea la putere reprezentanții talibanilor au transmis mesaje referitoare la pace și la respectarea drepturilor femeilor, fără să fie încălcată șaria, nu toată lumea este convinsă că va fi așa.

Asociația Revoluționară a Femeilor din Afganistan (RAWA), ce a fost înființată în anul 1977 în Kabul, a adus aminte ce reguli au fost obligate femeile afgane să respecte în perioada 1996 – 2001, când talibanii au condus țara pentru prima dată.

Cele 29 de reguli care le inspaimanta pe femeile afgane. Pentru ce greseli ar putea fi omorate
Femei in burka

Primele 10 dintre cele 29 de reguli pentru femeile afgane

  1. Prima regulă ce trebuie să fie respectată de femeile afgane este aceea că nu pot munci în afara casei. Se admit doar câteva excepții și acestea sunt pentru cele care sunt medici – ele pot lucra în unele dintre spitalele din Kabul, având în vedere că femeile nu pot fi consultate de doctori bărbați.
  2. De altfel, pentru femei este interzisă complet orice activitate în afara casei. Excepție face cazul în care ele sunt însoțite de un ”mahram”, adică cea mai apropiată rudă de sex masculin, fie că este vorba despre tatăl, fratele sau soțul lor.
  3. În regimul taliban, femeilor le-a fost strict interzis să facă orice fel de tranzacție comercială cu bărbați.
  4. Cea de-a patra regulă ce a trebuit să fie respectată de femei în primul regim taliban din Afganistan a fost, după cum am menționat mai sus, că acestea nu au voie să fie tratate de medici bărbați.
  5. La toate acestea se adaugă interdicția ca femeile afgane să studieze în școli, universități sau în orice altă instituție de învățământ. De altfel, talibanii transformaseră școlile de fete în seminarii religioase.
  6. În primul regim taliban din Afganistan, femeile au fost obligate să poarte burka – o haină ce le acoperă din cap până în picioare. Această regulă ar putea fi ”îndulcită” de această dată, conform unui purtător de cuvânt al talibanilor care a precizat că vor fi acceptate și alte tipuri de văl.
  7. O altă regulă le dă talibanilor puterea de a decide ca femeile care nu se îmbracă potrivit sau cele care ies din casă fără să fie însoțite de un „mahram” să fie biciuite drept pedeapsă pentru greșelile lor.
  8. În cazul în care femeile sunt îmbrăcate cu burka, dar li se văd gleznele, acestea pot fi biciuite în public, ca să învețe să nu mai facă vreodată o asemenea greșeală.
  9. Altă regulă din timpul primului regim taliban din Afganistan spunea că femeile acuzate de relații extraconjugale puteau fi omorâte prin lapidare, adică lovite cu pietre în public. Un film intitulat ”Cine o răzbună pe Soraya?/ The Stoning of Soraya M.”, adaptat după romanul jurnalistului francez-iranian Freidoune Sahebjam, prezintă povestea unei femei lapidate după ce soțul ei a acuzat-o pe nedrept de adulter, pentru ca el să se poată recăsători.
  10. Femeilor afgane le-a fost interzis și să se machieze. În cazul în care își vopsesc unghiile, acestea se puteau alege cu degetele tăiate.

Celelalte 19 dintre cele 29 de reguli pe care femeile afgane trebuie să le respecte

  1. De asemenea, femeilor le era interzis să li se adreseze sau să dea mâna cu alți oameni în afară de „mahram”.
  2. Chiar și în cele mai amuzante situații, femeile trebuiau să își păstreze sobrietatea și discreția. Ele nu aveau voie să râdă cu voce tare.
  3. Pentru femeile afgane tocurile înalte erau strict interzise. Ele nu aveau voie să facă zgomot în timpul mersului. Un bărbat nu trebuie să fie deranjat niciodată de sunetul pașilor unei femei.
  4. Femeile din Afganistan nu aveau dreptul nici să se deplaseze cu taxiul dacă nu erau însoțite de „mahram”.
  5. Prezența femeilor afgane la radio, televiziune sau întruniri publice de orice fel a fost de asemenea interzisă.
  6. Prima dată când talibanii au fost la putere în Afganistan, femeile nu au avut voie să facă sport și nici măcar să intre într-un centru sau club sportiv.
  7. Bicicletele și motocicletele au fost strict interzise pentru femei. Ele nu au avut voie să meargă cu astfel de vehicule nici dacă erau însoțite de „mahram”.
  8. Cât despre hainele colorate nici nu a putut încăpea vorba pentru femei în primii ani pe care talibanii i-au petrecut la putere în Afganistan.
  9. Întrunirea femeilor în scopuri recreative a fost de asemenea interzisă. Nici vorbă ca ele să iasă împreună la vreo terasă, vreun film sau vreo simplă plimbare.
  10. O altă regulă a talibanilor în primii ani în care s-au aflat la conducere în Afganistan a fost că femeile nu aveau voie să spele haine în râuri sau piețe publice.
  11. Talibanii au avut grijă atunci ca denumirile străzilor sau piețelor publice care conțineau cuvântul „femeie” să fie modificate.
  12. O altă greșeală imensă pe care ar fi putut să o facă femeile afgane din punctul de vedere al talibanilor a fost să privească de la balcoanele apartamentelor sau caselor lor.
  13. Altă regulă în privința locuințelor de orice fel a fost ca ferestrele să fie închise și opace, deoarece era interzis ca femeile să poată fi văzute din afara caselor lor.
  14. Mai mult, femeile nu aveau voie să meargă la croitori care să le măsoare pentru a le face hainele.
  15. Toaletele publice din toată țara erau exclusiv pentru bărbați. Accesul femeilor era strict interzis.
  16. Femeile nu puteau călători cu bărbații în același grup. Astfel, au fost făcute grupuri „doar de bărbați” sau „doar de femei”.
  17. Femeile nu au avut voie să poarte pantaloni evazați. Nici măcar sub burka ce acoperă tot, din cap până în picioare.
  18. Fotografierea femeilor afgane a fost interzisă de talibani. Ele nu puteau apărea în poze la fel ca bărbații.
  19. De altfel, și tipărirea unor imagini cu femei în reviste și cărți era interzisă, la fel ca afișarea de postere pe pereții caselor și ai magazinelor.

Pe lângă toate aceste interdicții ce au fost impuse de talibani în primii ani când au avut puterea în Afganistan au existat și altele. Printre celelalte reguli se număra aceea că femeile afgane nu aveau voie să asculte muzică, să vizioneze filme sau să se uite la televizor.

Urmăriți Impact.ro și pe
Ana Anitoiu
Cine sunt? Un om, înainte de orice altceva. Mi-am descoperit înclinația către scris pe vremea când n-aveam buletin. Mă fascina Eminescu și câștigam un concurs de poezii. La liceu, am lăsat...