Ce va face Dan Negru, de fapt, la Kanal D. Prezentatorul, declaraţii în premieră despre noile proiecte

Ioana Bucur 02.02.2022, 13:21
Ce va face Dan Negru, de fapt, la Kanal D. Prezentatorul, declaraţii în premieră despre noile proiecte

Jurnaliștii redacției Playtech-Impact.ro au stat de vorbă cu omul-momentului în televiziune, cel a cărei decizie de a pleca din Antena 1, după mai bine de două decenii de colaborare, a devenit subiect intens dezbătut la începutul acestui an. Dan Negru a oferit informații în exclusivitate despre mutarea la Kanal D și planurile pentru noile sale proiecte.

Dan Negru, despre mutarea la Kanal D

Emisiuni de succes, recorduri de audiență, program de Revelion ce a devenit tradiție pentru români – așa s-ar putea rezuma, în câteva cuvinte, cei peste douăzeci de ani petrecuți de Dan Negru la Antena 1.

Începutul lui 2022 a venit cu un sfârșit la care nimeni nu s-ar fi așteptat: încheierea colaborării dintre prezentator și televiziunea care l-a făcut celebru și mutarea lui la Kanal D.

Despre neașteptata demisie a lui Dan Negru de la Antena 1 s-a tot scris. Ba chiar au apărut și câteva bancuri amuzante, pe Internet. S-a spus până și că șefii de la Kanal D l-ar fi atras cu un salariu uriaș, de nerefuzat, de peste 25.000 de euro, dar și cu un bolid de lux. Despre toate aceste știri, unele de-a dreptul exagerate, Dan Negru a vorbit în exclusivitate pentru redacția Playtech-Impact.ro.

„Am cerut să facem publice sumele pentru care lucrăm”

Vă invităm la un interviu sincer, despre „transferul anului” în televiziune. De ce a ales, totuși, Dan Negru să demisioneze?

Se zvonește că cei de la Kanal D te-au atras și cu un salariu uriaș, de peste 25.000 de euro, dar și cu o mașină de lux, primită drept bonus. Cât e real, cât e ficțiune?

„Se vorbește mult despre bani și nu o dată am cerut să facem publice sumele pentru care lucrăm și care nu sunt deloc atât de pompoase. Ar fi mult mai corect și eu chiar nu înțeleg secretomania banilor câștigați în showbiz.

Ca o confidență, pot să spun că acum câțiva ani am negociat cu TVR să prezint „Cerbul de Aur”, împreună cu Mihaela Rădulescu, și singura mea cerința, înainte de a negocia onorariul, a fost să mi se permită să fac public acel onorariu, oricare ar fi el.

TVR nu a avut nimic împotrivă si m-a bucurat asta. Din nefericire, pandemia a oprit proiectul „Cerbul de Aur”, că altfel aș fi făcut public onorariul. Dar găina cu ouă de aur din showbiz și din televiziune încă cotcodăcește.”

Ce va face Dan Negru, de fapt, la Kanal D
Dan Negru

„Știu ce NU voi face la Kanal D”

Vei mai realiza show-uri de Revelion și la Kanal D? Ai publicul tău fidel, telecomanda e în mâna fanilor tăi. Ei aleg pe ce buton apasă în Noaptea dintre Ani…

„Văd o presiune uriașă deja pe ideea de Revelion la Kanal D, dar, sincer, nici măcar nu am discutat subiectul ăsta cu șefii mei. Nu a fost miza acestui transfer si am apreciat mult asta. Viziunea șefilor din Kanal D e pe termen lung cu proiecte generoase de televiziune.”

Întrebat când va reveni pe micul ecran, Dan Negru ne-a mărturisit că ședințele cu privire la proiectele în care va fi implicat la Kanal D sunt în toi și că postul de televiziune va face în curând anunțurile oficiale. Un lucru este sigur:

„De un lucru sunt sigur: știu ce NU voi face la Kanal D, în emisiunile mele: NU-i voi face pe proști celebri. Știu că asta face televiziunea în general, dar eu voi fi anti-trend. Nu-i voi face pe proști celebri.”

Întregul interviu: „Ce a discutat Dan Negru cu familia lui Dan Voiculescu în ziua transferului la Kanal D. Interviu exploziv și EXCLUSIV” poate fi citit pe Playtech.ro.

Urmăriți Impact.ro și pe
Ioana Bucur
Fac parte din grupul curajoșilor care au decis să rămână în România și sunt dovada vie a faptului că destinul găsește mereu o cale de a ne  aduce pe drumul ce ne-a fost ales. Mă...