Ce studii are Simona Halep? Ce medie a obținut la BAC și ce facultate a terminat?

Emanuela Pană 13.09.2023, 16:37
Ce studii are Simona Halep? Ce medie a obținut la BAC și ce facultate a terminat?

În adolescență, Simona Halep a fost nevoită să-și împartă timpul între școală și turneele de tenis, ba chiar a ratat primul examen de BAC. Programul sportiv foarte încărcat din acea perioadă nu i-a permis acesteia să se prezinte la prima sesiune a examenului național. Află, în continuare, ce studii are Simona Halep și cât a luat la BAC.  

Simona Halep a ratat prima sesiune de BAC 

Simona Halep, câștigătoarea a două titluri de Grand Slam, la Roland Garros (2018) și Wimbledon (2019), a ratat prima sesiune a examenului național de Bacalaureat din cauza programului sportiv foarte încărcat la acea vreme, dar apoi a susținut probele și chiar a luat notă mare. 

Sportiva și-a dorit dintotdeauna să scrie istorie pe terenul de tenis și chiar a reușit. Puțini știu însă că ea a început să joace tenis de la vârsta de 4 ani, având rezultate remarcabile încă de la juniori. De altfel, la doar 14 ani, adolescenta Simona Halep evolua deja în circuitul ITF, anunțându-și supremația în clasamentul profesionist al senioarelor.  

Însă, pentru a ajunge în vârf, Halep a făcut sacrificii imense. De pildă, se știe despre decizia ei de a recurge la o operație de micșorare a sânilor, întrucât bustul o incomoda în cariera pe care și-a ales-o. Sportiva a fost, de asemenea, nevoită să meargă în paralel cu școala și cu performanța.  

Tenismena nu a renunțat la studii. Ea a învățat la școala Gimnazială nr. 30 ”Gheorghe Țițeica” din Constanța, apoi, între 2006 și 2010, a fost elevă la Liceul cu Program Sportiv ”Nicolae Rotaru”. Fiecare an de studii l-a încheiat cu medii mari.  

Din păcate, însă, Halep a ratat prima sesiune de BAC, deoarece avea de jucat la un turneu în Asia. Sportiva nu a lăsat însă lucrurile așa, ci s-a înscris la sesiunea următoare și a luat BAC-ul cu o medie generală de peste 8.  

”Ce copil ratează BAC-ul pentru un concurs?” 

Cătălin Spătaru, fostul diriginte al Simonei Halep, a povestit, într-un interviu de suflet, mai multe pe marginea acestui subiect.  

”Mi-ați amintit de episodul Bacalaureat, si făceam parte din comisia de supraveghere a desfășurării examenului. La efectuarea prezenței singura persoană care lipsea era Simona Halep. Am întrebat de ce lipsește și am primit răspunsul: Joacă tenis, este la un turneu, parcă în Asia.

Eu, sigur m-am întrebat: ce copil ratează BAC-ul pentru un concurs? Acum am aflat răspunsul adevărat. Si nu pot spune decât: Bravo, Simona Halep! Toate eforturile tale nu au fost zadarnice!”, a declarat Spătaru pentru libertatea.ro.

Citește și: Cum poate ataca Simona Halep cumplita decizie de suspendare? Ce riscă sportiva noastră?

Ce studii are Simona Halep?  

Cu diploma de liceu în mână, Simona a susținut un alt examen, de această dată la Facultatea de Educație Fizică și Sport din cadrul Universității Ovidius din Constanța, pe care a absolvit-o în anul 2014. Atunci, sportiva a obținut licența și, odată cu ea, posibilitatea de a profesa ca și cadru didactic.  

Ce studii are Simona Halep?
Simona Halep a terminat Facultatea de Educație Fizică și Sport

Ba mai mult, conducerea universității unde a studiat i-a propus fostului lider WTA ca după retragere să devină profesor în cadrul Facultății de Educație Fizică și Sport. Campioana nu a refuzat, promițându-le reprezentanților instituției de învățământ că se va gândi la oferta lor, după ce își va încheia cariera în tenis. 

Vezi și: Simona Halep a rupt tăcerea. Calvarul prin care trece de un an: ”Multe nopți nedormite”

Simona Halep, suspendată 4 ani pentru dopaj 

Simona Halep (31 de ani) traversează acum cea mai dificilă perioadă din carieră. Tenismena este suspendată provizoriu după ce fost depistată pozitiv la un control antidoping.  

Deși în ultimul an performanțele sportive ale Simonei au fost umbrite scandalul de dopaj, meritele câștigării a zeci de turnee de-a lungul anilor, printre care și două de Grand Slam, nu-i pot fi luate. Simona și-a dedicat întreaga viață sportului alb, care i-a adus o avere impresionantă – în jur de 40 de milioane de dolari.  

Anunțul făcut de ITIA 

”Agenția Internațională de Integritate a Tenisului (ITIA) poate confirma că un tribunal independent a suspendat-o pe jucătoarea româncă de tenis Simona Halep pentru o perioadă de patru ani, ca urmare a unor încălcări ale Programului antidoping în tenis (TADP).  

Halep, 31 de ani, dublă campioană de Grand Slam, a fost acuzată de două încălcări separate ale TADP. Prima se referea la un rezultat analitic negativ (AAF) pentru substanța interzisă roxadustat la US Open în 2022, efectuat prin teste regulate de urină în timpul competiției. Cea de-a doua acuzație se referea la nereguli în pașaportul biologic al sportivului (ABP) al lui Halep.    

Tribunalul independent, înființat de Sport Resolutions, s-a reunit la 28 și 29 iunie 2023 la Londra și a audiat martori experți științifici în numele lui Halep și al ITIA, jucătoarea depunând, de asemenea, mărturii direct în fața comisiei în cadrul procedurilor. 

La data de 11 septembrie 2023, Tribunalul a confirmat că jucătoarea a comis încălcări intenționate ale regulilor antidoping în temeiul articolului 2 din TADP:  

Prezența și utilizarea roxadustatului, așa cum s-a evidențiat în proba de urină prelevată de Halep la 29 august 2022 la US Open; 

Utilizarea unei substanțe sau a unei metode interzise în cursul anului 2022, pe baza recoltării și analizei a 51 de probe de sânge furnizate de jucătoare în cadrul programului ABP. 

Tribunalul a acceptat punctul de vedere al lui Halep potrivit căruia ar fi luat un supliment contaminat, însă a stabilit că volumul ingerat de jucătoare nu ar fi putut duce la concentrația de roxadustat găsită în proba pozitivă.   

Acuzația ABP a fost, de asemenea, menținută, Tribunalul declarând că nu a avut niciun motiv să se îndoiască de «opinia puternică» unanimă la care a ajuns fiecare dintre cei trei experți independenți ai Unității de gestionare a pașapoartelor sportivilor (APMU), potrivit căreia «dopajul probabil» a fost explicația pentru neregulile din profilul lui Halep”.  

Urmăriți Impact.ro și pe
Emanuela Pană
Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București, Emanuela Pană s-a alăturat echipei Impact în anul 2020, din dorința de a fi...