Ce spune Oana Zăvoranu despre faptul că Pepe va fi din nou tată. „Querida”, primele declaraţii

Iancu Andreea 03.03.2022, 16:37
Ce spune Oana Zăvoranu despre faptul că Pepe va fi din nou tată. „Querida”, primele declaraţii

În urmă cu câteva zile, Pepe a recunoscut că va fi din nou tată, chiar în timp ce se afla pe scenă. Artistul a ales să împărtășească această veste frumoasă cu publicul său, el și iubita lui, Yasmine Ody urmând să devină părinți. Pentru că au trăit o poveste de dragoste în urmă cu mai bine de 12 ani, ea fiind prima soție a cântărețului latino, Oana Zăvoranu nu s-a sfiit să își exprime părerea despre faptul că Pepe va fi tată.

Ce spune Oana Zăvoranu despre Pepe, aflat din nou în postura de tată

Celebrul artist latino, Pepe, este în culmea fericirii. După o perioadă dificilă, în care divorțul de fosta soție, Raluca Pastramă, l-a afectat, cântărețul se bucură din nou de soare pe strada sa. În cadrul unui concert recent, Pepe a decis să facă cel mai frumos anunț și să le spună fanilor că va fi din nou tată. El și iubita sa, Yasmine Ody urmează să devină părinții unui băiețel.

După ce povestea de iubire dintre el și partenera sa de viață nu a mai fost un secret, Pepe a ales să dezvăluie și acest detaliu din viața sa. Iubita sa urmează să devină mămică pentru prima oară în doar două luni. Astfel, fericiții părinți au așteptat să fie siguri că sarcina decurge perfect înainte de a face marele anunț.

„Vreau să vă mărturisesc și vouă un secret care ține de mine și de viața mea personală, sunt atât de fericit și trebuie să împart cu oamenii care mă iubesc atât de tare. Voi fi tătic și voi avea un băiețel”, a spus Pepe pe scenă, vizibil emoționat și fericit pentru noua postură.

Ce spune Oana Zăvoranu despre faptul că Pepe va fi din nou tată
Pepe și iubita sa, Yasmine Ody, urmează să devină părinți

Prima declarație a Queridei după ce artistul a recunoscut că va avea un băiețel

Și pentru că toată lumea a aflat că Pepe urmează să devină tată pentru a treia oară, Oana Zăvoranu nu putea lipsi din peisaj. Querida nu s-a sfiit să vorbească despre fostul său partener, de care o leagă nu doar o poveste de iubire și un mariaj, ci și un divorț extrem de tumultos, marcat de scandaluri și acuzații reciproce. Chiar dacă cei doi nu mai păstrează legătura de la despărțire, Oana a făcut câteva afirmații despre Pepe.

Fanii vedetei au fost cei care au insistat să afle ce părere are Oana Zăvoranu despre noua postură de tătic a lui Pepe, astfel că după ce a primit o mulțime de întrebări legate de acest subiect, vedeta a ales să facă și ea o declarație. Pentru că de ani buni a trecut peste povestea dintre ea și Pepe, Querida fiind căsătorită cu Alex Ashraf de mai bine de șase ani, vedeta a recunoscut că acest subiect nu este unul de interes pentru ea.

„Pascu este cel mai neinteresant subiect pentru mine. Eu nu trăiesc în trecut ci în prezent și în viitor!, a scris Oana Zăvoranu în mediul online.

Dincolo de bucuria de a fi tată de băiat, Pepe are grijă ca și fiicele sale din mariajul cu Raluca Pastramă, Rosa și Maria, să fie bine îngrijite și frumos crescute. De altfel, el le-a prezentat-o pe Yasmine, noua iubită a artistului reușind să lege o relație foarte strânsă cu micuțele, alături de care a fost chiar în numeroase vacanțe.

Urmăriți Impact.ro și pe
Iancu Andreea
Redactor online din 2013 și absolventă a UNIBUC, Facultatea de Litere, Specializarea Studii Europene. De asemenea, absolventă a cursurilor de Master din cadrul SNSPA, Facultatea de Comunicare și...