Ce spune medicul Virgil Musta despre deschiderea școlilor. Părinții trebuie neapărat să facă asta

Elena Avramescu 12.08.2020, 14:09
Ce spune medicul Virgil Musta despre deschiderea școlilor. Părinții trebuie neapărat să facă asta

Mai este foarte puțin până când se vor redeschide școlile, iar asta înseamnă un motiv de îngrijorare atât pentru părinți, cât și pentru profesori. Chiar dacă este necesar ca elevii să revină în școli pentru predarea orelor în mod obișnuit, asta înseamnă riscul apariției unui mare focar de infecții.

Ce spune medicul Virgil Musta despre deschiderea școlilor

Medicul secției Boli Infecțioase II de la Spitalul Victor Babeș din Timișoara, Virgil Musta, a declarat că în privința începerii noului an școlar trebuie neapărat să fie evaluat riscul din fiecare școală, dar mai ales la nivel de familie.

„Putem pleca de la premisa că vor fi focare în școli. Important este să se evalueze riscurile la nivelul fiecărei școli, dar mai important este să se evalueze riscul în familie de a se produce boli severe sau grave.

Aici e cheia. Dacă copiii vor face forme asimptomatice sau ușoare, să se analizeze dacă nu au factori de risc în familie”, a declarat medicul Virgil Musta, potrivit digi24.ro.

Ce spune medicul Virgil Musta despre deschiderea școlilor
Ce spune medicul Virgil Musta despre deschiderea școlilor

Medicul Virgil Musta a mai menționat că, cel puțin în Timișoara, spitalul este suprasaturat, aproape la limită, dar medicii nu se dau bătuți și încă fac față numărului de pacienți.

„În situația de față, până să avem un vaccin, soluția este să prevenim îmbolnăvirea, astfel încât numărul de cazuri să nu fie foarte mare. Altfel, vom ajunge într-o situație critică, așa cum a fost în Spania, Franța sau Italia, care, chiar cu un sistem medical performant, nu au făcut față numărului foarte mare de solicitări”.

„Rata de transmitere este mai mică, ceea ce este un lucru îmbucurător. Pentru că în viteza cu care creștea numărul de cazuri noi acum câteva săptămâni, în foarte scurt timp se putea depăși capacitatea spitalelor. Iar problema cea mai mare nu era neapărat a spitalelor în general, ci a Terapiilor Intensive, care riscau să nu mai aibă locuri pentru cazuri severe și critice” a mai spus acesta pentru hotnews.ro.

Ionuț Dolănescu, dezvăluiri cutremurătoare despre ultimele clipe ale tatălui său
Urmăriți Impact.ro și pe
Elena Avramescu
Este redactor Impact.ro. Absolventă a Colegiului Naţional ”Mihai Eminescu” din Buzău, precum şi a Facultăţii de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion din Bucureşti, Elena Avramescu...