Deși a răsuflat ușurat după demisia lui Dacian Cioloș, fostul lider al USR, Dan Barna, a afirmat marți că nu este interesat, în prezent, de șefia partidului. El spune că are deplină încredere în președintele interimar Cătălin Drulă.
„Nu se pune problema ca eu să revin în perioada imediat următoare, pentru că am condus partidul 4 ani, zic că am avut un mandat bun, de succes, am luat partidul cu contabilitatea în plasă şi l-am dus la un partid care ajunsese şi la guvernare. Cătălin Drulă este în momentul de faţă preşedinte interimar, am toată încrederea în el şi cred că este şi acel depozitar de încredere şi speranţă de care avem cu toții nevoie.
(…) În egală măsură, toate aşteptările şi toate dorinţele, multe nerealiste, ale oamenilor, s-au reflectat în reproşul adresat preşedintelui partidului. Din această perspectivă, nu cred că în momentul acesta apariţia mea în prima linie ar ajuta nici organizaţia şi nici percepţia publică, şi din acest motiv, nu cred că o candidatură a mea este o decizie înţeleaptă”, a mai spus el.
Mai mult, el susține că în pofida aparențelor nu există pericolul ruperii partidului deși recunoaște că fuziunea dintre USR și PLUS nu s-a realizat pe deplin. Lucru afirmat și de Dacian Cioloș.
„Nu cred că există un risc de rupere. Și la nivel local Cioloș spunea că dorește să se candideze pe liste, adică pe tabere. Dacă ducem mai departe acest sistem riscăm însă să facem tot felul de microclustere”, a explicat Dan Barna
Dacian Cioloş a afirmat, tot marți, că în opinia sa, un Congres al partidului, cât mai repede, ar fi binevenit. „Opinia mea personală e că dacă facem asta până în vară-toamnă avem șansa să facem o opoziție pe bune, cum spune Cătălin Drulă. Altfel vom intră foarte slăbiți în ultimul an înaintea celui electoral”, a conchis el.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]