EXCLUSIV

Ce spune Arafat despre regulile de sărbători. Recomandări pentru Crăciun și Revelion

Adriana Olaru 14.12.2021, 11:46
Ce spune Arafat despre regulile de sărbători. Recomandări pentru Crăciun și Revelion

În timp ce tot mai multe țări decid să introducă restricții și măsuri de prevenție pentru a stopa răspândirea noii tulpini Omicron, România a anunțat un set de relaxări. Cu alte cuvinte, oamenii vor avea liber la petreceri în noaptea dintre ani, în ciuda faptului că specialiștii în politici de sănătate publică spun că acest lucru ar putea duce la o adevărată explozie a numărului de infectări.

Cele mai multe infectări au loc în momentul în care lăsam garda jos și, pentru câteva momente, uităm de regulile sanitare recomande de specialiști. În acest context, sărbătorile de iarnă vin ca o provocare destul de mare pe umerii celor care sunt experți în politici de sănătate publică. Ar trebui însă să ținem cont de câteva lucruri importante în momentul în care alegem să mergem și să ne petrecem sărbătorile în zonele publice aglomerate.

„În acest moment avem reguli clar stabilite, vaccinarea, testarea sau trecere prin boală. În mod normal o să fie contact apropiat între persoane de sărbători, însă ar trebui evitat pe cât se poate, trebuie ca aglomerația să fie evitată, chiar dacă se va funcționa la o capacitate de 50 la sută.

Trebuie să ne asigurăm că nu suntem într-un context în care, fără mască, riscul de infectare este mare. Noi nu putem face recomandări pentru fiecare om care petrece sărbătorile la el acasă, nu putem cere testare. În acest moment, regulile sunt impuse pentru zonele publice, pentru a minimaliza riscul. Toate regulile au fost făcute cu cei de la Institutul de Sănătate Publică”, a explicat, pentru Impact.ro, medicul Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență.

Testarea în familie, recomandată de medici

În urmă cu doar câteva zile, Guvernul a aprobat în ședința noile reguli care vor fi în vigoare inclusiv de sărbători. Printre cele mai importante relaxări se numără eliminarea purtării măștii în zonele publice neaglomerate, prelungirea programului magazinelor și programul cluburile și al restaurantelor pentru noaptea dintre ani.

Măsuri de relaxare de Sărbători
Măsuri de relaxare de Sărbători

Cu alte cuvinte, românii vor putea să petreacă fără prea multe reguli. Dincolo de cei care vor să meargă în cluburi, restaurante și baruri de sărbători, mai sunt și cei care vor petrece acasă. Evident, oamenii nu au reguli în ceea ce privește modul în care se vor desfășura aceste întâlniri, însă specialiștii ne spun că ar trebui să ținem cont de câteva reguli.

„Cred că relaxările trebuie să țină cont de situația epidemiologică din țara respectivă, nu cred că Germania a introdus restricții când în România valul patru lovea puternic, spre exemplu. Aceste relaxări erau necesare dacă ținem cont că avem o rată de transmitere extrem de redusă, însă relaxările ar trebui înțeles din prisma imunității colective.

Trebuie să încurajăm vaccinarea, doza booster este un element care ar trebui să ne preocupe, este singura capabilă să ne protejeze în fața variantei Omicron. Cei care socializează acasă cred că ar trebui să se testeze, asta este recomandarea din punctul meu de vedere. Până la urma testarea nu o facem pentru autorități, o facem din grija pe care le-o purtăm celor cu care ne întâlnim, mai ales dacă aceștia nu sunt vaccinați. Daca aceștia se îmbolnăvesc riscă să dezvolte o formă severă de COVID-19”, explică medicul Radu Țincu, doctor specialist ATI – Spitalul Floreasca.

Varianta Omicron amenință România

Până acum, în România au fost înregistrate opt cazuri de infectare cu varianta Omicron, cazuri care au fost dovedite cu ajutorul analizelor de secvențiere a genomului. În realitate, specialiștii sunt de părere că sunt mai multe, însă nu au fost descoperite. În acest moment, situația epidemiologică din România nu este îngrijorătoare: în ultimele 24 de ore au fost confirmate 946 de cazuri de COVID-19 și au fost raportate 106 decese, dintre care 17 anterioare.

Gabriela Cristea se poate considera o norocoasă
Urmăriți Impact.ro și pe