20:29
În plin Război Rece, anii deceniului șapte al secolului trecut au însemnat apogeul luptei pentru supremația mondială a celor două superputeri-Statele Unite și URSS. O competiție acerbă în domeniile politic, economic, tehnologic etc. Pe plan cosmic, sovieticii au mutat primii. Se întâmpla în aprilie 1961, atunci când Moscova trimitea primul om în spațiu și pe orbita terestră, în persoana lui Iuri Gagarin. A urmat replica Apollo 11, numărul primei misiuni în care omul a pășit pe suprafața satelitului natural al Pământului, Luna și a cincea cu echipaj uman din programul Apollo, gestionat de NASA.
Formidabilul act istoric îndeplinea visul președintelui John F. Kennedy, acela de a trimite un om pe solul selenar până la sfârșitul anilor 1960, exprimat limpede într-un discurs ținut pe 25 mai 1961,înaintea unei întruniri a Congresului american.
Pe 21 iulie 1969 acest obiectiv a fost atins, Neil Armstrong și Edwin „Buzz” Aldrin Jr. devenind primii oameni care au pășit pe corpul ceresc, în vreme ce Michael Collins orbita deasupra lor. Acest triumfător act de pionierat a durat 8 zile, 3 ore și 18 minute. Învinși, sovieticii au renunțat să trimită oameni pe Lună.
12 astronauți americani au pus piciorul pe Selena între 1969 și 1972. Cei mai mulți dintre ei și-au descris experiența unică în detaliu, precum inginerul Buzz Aldrin, cel care împlinește venerabila vârstă de 92 de ani pe 20 ianuarie anul în curs. Ce au văzut, ce au simțit, cum au reacționat emoțional acești eroi ai umanității.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]„Este cel mai liniștit moment pe care un om îl poate trăi în viața lui. Nu există vibrații. Nici zgomot. Oamenii de pe planeta noastră au încetat să mai vorbească cu noi. Partenerul este uimit. Nu poate spune nimic. Praful a dispărut. Ne dăm seama brusc că ne aflăm într-o altă lume, pe o altă stea din Univers, și că ceea ce vedem este o premieră pentru ființa umană”, explică astronautul Gene Cernan (Apollo 17).
Alți cosmonauți și-au împărtășit sentimentele în timpul unor ample interviuri acordate specialiștilor de la NASA, între anii 1990 și 2000. Iată câteva fragmente.
„Ne-am alocat un scurt timp să ne uităm la cerul negru, un cer total negru. Soarele strălucește, dar nu se reflectă nicăieri. Nu există difuzie, nicio reflexie. Un cer total închis pe care o altă planetă: Pământul (…) Începem să ne imaginăm că miliarde de oameni trăiesc acolo și nu își dau seama de fragilitatea ei” (Alan Shepard, Apollo 14)
Neil Armstrong: cine a fost acest erou atât de discret, care a murit în 2012? Expresia pe care Neil Armstrong a rostit-o imediat după ce a pus piciorul pe suprafața Lunii este una dintre cele mai faimoase din istorie secolului al XX-lea. Ce a spus mai exact americanul? Ce au auzit spectatorii despre acest moment memorabil, cu calitatea permisă de tehnologiile vremii pentru o retransmisie mondială?
„Este un pas mic pentru om, un salt uriaș pentru omenire.”
Totuși, astronautul i-a mărturisit biografului său oficial, James R. Hansen, că nu a spus tocmai asta, ci:
„Este un pas mic pentru un bărbat, un salt uriaş pentru omenire.”
În această versiunea consacrată, cea pe care o știm, apare, într-adevăr, opoziția dintre persoana lui modestă și umanitate.
„Am fost surprins de proximitatea aparentă a orizontului. M-a uimit traiectoria prafului care a fost ridicat de o cizmă (…) Nu a fost niciodată un nor de praf acolo. Asta s-ar întâmpla dacă ar exista atmosferă, dar când nu este, nu există nor de praf. Am fost absolut siderat, când am oprit motorul rachetei, să văd că particulele care până atunci fuseseră ejectate radial de sub navă spre orizont, acestea au zburat dincolo de orizont, dispărând instantaneu, de parcă motorul ar fi fost oprit de o săptămână. A fost uimitor” (Neil Armstrong, Apollo 11)
„Praful avea o textură abrazivă, precum cărbunele și un miros înțepător, metalic, de cenușă umedă, ca după explozia unei petarde” (Buzz Aldrin)
„Există o problemă pe Lună cu percepția adâncimii. Te uiți la obiecte pe care nu le-ai văzut niciodată până acum. Un obiect mare foarte îndepărtat seamănă arată cu unul mic și apropiat” (Charlie Duke, Apollo 16)
„Nu există nicio dificultate în deplasare, așa cum v-ați putea aștepta. Mersul e mai ușor cu o șesime din față de simulările gravitaționale pe care le-am făcut pe Pământ. A păși nu este cu adevărat o problemă” (Neil Armstrong în centrul de control, la scurt timp după ce a părăsit modulul lunar)
„Am început să alerg încet, am simțit că mă mișc cu în ralenti, cu pași lungi și leneși. Ambele picioare pluteau adesea în aer simultan” (Buzz Aldrin, Apollo 11, în cartea sa, („Magnificent Desolation”)
„Nu a fost dificil să-mi găsesc echilibrul, totuși am observat că atunci când făceam sărituri mari aveam tendința de a mă înclina spre spate. Aproape că am căzut și a trebuit să mă opresc” (Neil Armstrong, briefing tehnic)
„Cea mai mare problemă erau mănușile, care deveniseră ca niște baloane (…) Când voiai să apuci ceva, trebuia să strângi pentru a învinge presiunea. Acest fapt era obositor pentru mușchii antebrațelor. Imaginați-vă că stoarceți o minge de tenis continuu timp de opt sau zece ore” (Harrison Schmitt, Apollo 17).
„Înfigerea steagului în solul lunar a fost mai dificil decât se aștepta (…) Pentru prima dată, m-a cuprins un fior de panică. Încă din copilărie îi văzusem pe marii exploratori plantând steaguri în noile lor lumi. Să fiu primul care să planteze un drapel în cădere?” (Buzz Aldrin, Magnificent Desolation)
„Mi-am dat deodată seama că moleculele din corpul meu, nava spațială și însoțitorii mei provin din generații de stele mai vechi. Dintr-o dată am experimentat asta într-un mod foarte personal: în loc de o gândire obiectivă de genul, ah, da!, moleculele și atomii provin din stele, la una negativă. Nu, moleculele mele au fost făcute în aceste stele, a fost o nebunie!” (Edgar Mitchell, Apollo 14)
În decembrie 1972, Apollo 17 a marcat sfârșitul misiunilor lunare. Extrem de scump, acest program spațial a fost folosit mai ales pentru a demonstra superioritatea științifică a Statelor Unite. Totuși, în urmă cu câteva zile, NASA a vorbit despre programul „Artemis” de revenire pe Lună expunându-și public planul. Administrația Națională Aeronautică și Spațială confirmă o posibilă aselenizare în 2024, la Polul Sud al Lunii, în ciuda dificultăților tehnice incontestabile, și stabilirea acolo a unei tabere de bază permanentă.
Într-un raport lansat recent , NASA a detaliat această strategie de întoarcere pe Lună, programată pentru 2024, și anume să trimită astronauți pe suprafața lunară, pentru prima dată din 1972. Președintele Statelor Unite, Joe Biden, va revizui aceste planuri și din punct de vedere financiar, dat fiind că programului spațial american i-a fost alocat o sumă amețitoare. Cel puțin 169 de miliarde de dolari au costat misiunile Mercury, Gemini și Apollo.
(surse: nasa.gov, theguardian.com)
