Ce se va întâmpla în țară după 1 iulie 2020. Anunțul făcut de ministrul Sănătății, Nelu Tătaru

Andrei Cezar 16.06.2020, 12:26

Veste bună pentru români. Ministrul Sănătății s-a declarat optimist în ceea ce privește o nouă etapă de relaxare, care ar putea să aibă loc după data de 1 iulie. Condiția ca acest lucru să se întâmple este să avem o creștere progresivă a numărului de îmbolnăviri și nu una exponențială, după cum a declarat Nelu Tătaru.

Ministul Sănătății: ”Putem să ne gândim și la alte măsuri după 1 iulie”

Potrivit ministrului Sănătății, scenariul optimist în care vom avea partea de o nouă serie de măsuri de relaxare se conturează în jurul ideii de creștere progresivă a numărului de îmbolnăviri. Astfel, dacă în perioada imediat următoare nu vom avea o creștere exponențială de cazuri, se iau în calcul noi măsuri de relaxare, aplicabile după data de 1 iulie.

Tot ce am relaxat până acum sunt măsuri care pot fi gestionate uşor, contracarate ca efecte negative, iar dacă aceste măsuri vor merge favorabil, putem să ne gândim şi alte măsuri după 1 iulie. După cum ştiţi, la evenimente private aveam 8 într-o locuinţă, acum sunt 20, în exterior erau 16, acum sunt 50. Mergem progresiv pentru a tatona transmiterea comunitară, ea este şi cea care ne dă şi evoluţia măsurilor de relaxare„, a declarat Nelu Tătaru, potrivit Digi 24.

Ce se va întâmpla în țară după 1 iulie 2020. Anunțul făcut de ministrul Sănătății, Nelu Tătaru
Ce se va întâmpla în țară după 1 iulie 2020. Anunțul făcut de ministrul Sănătății, Nelu Tătaru

Autoritățile monitorizează atent transmiterea comunitară a virusului

Ministrul Sănătății este de părere că dacă numărul de cazuri nu va crește brusc în următoarele două săptămâni, situația poate fi gestionată cu mai multă ușurință de autorități.

 ”În măsura în care avem o evoluţie favorabilă în următoarele două săptămâni, putem gestiona să ne gândim şi la alte măsuri de relaxare, după 1 iulie. Asta înseamnă o creştere mică a numărului de cazuri de la o zi la alta, adică 50, nu mai mult, şi să le putem gestiona alternativ, urmând ca după aceste două săptămâni să avem o constanţă a numărului de cazuri noi, chiar scădere„, a mai spus Tătaru.

El a menţionat că în această perioadă se va lua în calcul transmiterea comunitară a virusului, iar în urma rezultatelor se vor stabili și următoarele măsuri de relaxare.

Urmăriți Impact.ro și pe