În contextul în care sunt așteptate noi măsuri de relaxare după data de 15 iunie, mulți se întreabă de când se vor redeschide și restaurantele. Astfel, Ministrul Economiei a făcut declarații privind data de la care ar putea românii să se bucure din nou de ieșirile la restaurant.
Deocamdată, numărul de cazuri noi de infectare cu coronavirus nu este unul care să permită o astfel de relaxare. Autoritățile consideră că există un risc epidemiologic ridicat și îndemnă în continuare la distanțare socială și măsuri de protecție. Cu toate acestea, Ministrul Economiei, Virgil Popescu, ia în calcul redeschiderea restaurantelor de la 1 iulie.
Eu am fost unul dintre susținătorii deschiderii restaurantelor în această perioadă. Însă există un risc epidemiologic foarte mare. Încercăm ca în următoarea perioadă de relaxare să include deschiderea restaurantelor. Vorbim de 1 iulie, a spus Virgil Popescu la Realitatea Plus.

Perioada de izolare și măsurile luate de autorități pentru a preveni răspândirea infecției cu COVID-19 au dus la scăderi drastice în anumite sectoare ale economiei. Astfel, cei mai afectați au fost cei din domeniul HoReCa și transporturi. Potrivit Ministrului Economiei, aceste sectoare vor putea primi sprijin din fonduri europene pentru a-și putea relua activitatea. Din păcate, există și multe situații în care afacerile au fost falimentate, mulți angajați ajungând în șomaj.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Sperăm să găsim o formă la nivelul ministerului pentru a sprijini magazinele care au avut de suferit în perioada de pandemie. Vor fi bani europeni care vor merge spre hoteluri, HoReCa, evenimente și transporturi, a precizat ministrul Economiei.
Rămâne de văzut care sunt condițiile în care vor fi oferiți acești bani și cine va putea beneficia de acest ajutor din partea statului.