Ce se va întâmpla cu elevii din România după ce se redeschid școlile. Programul orelor se modifică

Stan Filon 08.01.2021, 11:25
Ce se va întâmpla cu elevii din România după ce se redeschid școlile. Programul orelor se modifică

S-a aflat acum ce se va întâmpla cu elevii din România, după ce se redeschid școlile. Reprezentanții părinților au avut discuții cu Ministrul Educației și au convenit ca școlile să se redeschidă în luna februarie, iar copiii vor avea ocazia să învețe din nou în clase!

Când se vor redeschide școlile și cum vor învăța elevii

Data la care elevii se vor întoarce în bănci este 8 februarie, însă sunt câteva condiții: să nu crească numărul de infectări, până pe data de 15 ianuarie și profesorii să accepte să fie imunizați în număr cât mai mare. Elevii din ani terminali ar putea reveni în bănci chiar mai repede, însă vestea proastă pentru aceștia este aceea că ar putea învăța și sâmbăta, pentru a recupera materia pierdută.

Autoritățile iau în calcul mai multe scenarii, însă o decizie finală se va lua cu o săptămână înainte de începerea semestrului doi. ″Având în vedere că am început semestrul 1 online el va fi încheiat în sistem online, data de 8 februarie este o dată pe care ne-o dorim cu toţii pentru începere semestrului al doilea în format fizic. Nu excludem scenariul în care vom prioritiza zonele cu rata de infectare mai scăzută. Nu excludem scenariul prin care vom prioritiza grădiniţa şi învăţământul primar, sau elevii de clasa a 8-a şi a 12-a, care vor susține examenele″, a declarat Sorin Cîmpeanu, ministrul Educaţiei, citat de știrileprotv.ro.

Cand se vor redeschide scolile si cum vor invata elevii
Cand se vor redeschide scolile si cum vor invata elevii

Părinții insistă ca școlile să fie redeschise

Părinții sunt tare nemulțumiți de școala online și insistă ca elevii să revină cât mai repede în bănci. ”A rămas că pe data de 15 ianuarie vom avem deja un prim set de răspunsuri de la DSP, care face referire la rata incidenței. Dacă decurge totul bine, nu excludem posibilitatea deschiderii înainte de 8 februarie. Am prioritizat mai mult anii terminali. Pentru ceilalţi ani de studiu, în funcţie de rata incidentei, decizia să fie la nivelul inspectoratelor şi inclusiv la nivelul familiilor. Repet, nu oblig niciun părinte să meargă la şcoală copilul, chiar dacă e scenariu verde, dacă el vrea să rămână în online”, a declarat Iulian Cristache.

Ministrul Sorin Cîmpeanu a anunţat că profesorii pot încheia mediile şi dacă elevii au doar două note la finalul semestrului 1, însă a vorbit și despre elevii care au fost rupți definitiv de școală în această perioadă.

Ce se întâmplă cu elevii care nu au frecventat cursurile online

”Anul trecut, în aceeaşi perioadă, era un număr de 15.000 de elevi care au avut medii neinchiete. Sunt cauze pe care deja le cunoaştem. Ceea ce va fi peste 15.000, cu siguranţă, e din cauza pandemiei şi dificultăţile din educaţia online. Vom vedea dacă peste măsurile de flexibilizare, în procesul de evaluare, e nevoie şi de alte măsuri. Orice acţiune remediala se va închide în ultimă instanţă pe devotamenul şi profesionalismul profesorului″, a mai spus Sorin Cîmpeanu. Așadar, rămâne la latitudinea profesorilor dacă îi vor trece sau nu clasa pe elevii care nu au putut participa la cursurile online.

Elevii şi părinţii insistă pentru susţinerea examenelor naţionale cu prezenţa fizică, la datele stabilite. ″Mai mult decât atât, e important să vorbim şi despre simulările naţionale atât pentru clasa a 8-a cât şi pentru clasa a 12-a, pentru că ele, pe lângă faptul că evaluează cunoștințele, aclimatizează elevii cu atmosfera de examen, cu subiectele de la examen şi e important să nu pierdem această componentă″⁣, a declarat un alt reprezentant al părinților.

Urmăriți Impact.ro și pe
Stan Filon
Mi-am dorit întotdeauna ca articolele mele să schimbe lucrurile în bine, fie că am scris despre corupția din România  sau am prezentat poveștile de viață ale unor oameni obișnuiți. Îmi...