După ce s-a renunțat la obligativitatea purtării măștii de protecție în aer liber, au apărut alte probleme medicale! Numărul de cazuri de viroze respiratorii a crescut alarmant, în ultima perioadă. Nu doar România se confruntă cu acest fenomen.
În prezent, numărul de viroze respiratorii a crescut la peste 30.000. Este aproape dublu față de cifrele înregistrate anul trecut, spun specialiștii. Imediat cum s-a renunțat la purtarea măștii de protecție în aer liber, în luna mai, într-o singură săptămână, numărul cazurilor a urcat la 50, comparativ cu doar patru cazuri înregistrate în aceeaşi săptămână a anului trecut. Medicul pediatru Iulia Țincu spune că vinovate de acest lucru ar putea fi redeschiderea școlilor, dar și renunțarea la masca de protecție în aer liber.
”Odată cu redeschiderea colectivităților, au început să apară și toate virozele pe care le tratam în mod uzual. Fie ele respiratorii sau digestive. De la 35-40 la sută cred că am înregistrat o creștere a numarului de prezentari în camera de gardă”, a menționat aceasta.

Pe lângă medici, cei care văd numărul tot mai mare de viroze sunt și profesorii, care primesc valuri de scutiri medicale. Unul dintre aceștia este directorul școlii nr. 7 din Capitală, Narcisa Franția, care cere sprijin din partea părinților.
”Este chemat asistentul în cazul în care copilul prezintă simptome la scoală. Acesta este dus la izolator, contactam părintele și recomandăm să fie dus elevul la medicul de familie. Reintrarea în unitate se face în baza avizului medicului de familie”, a explicat directorul.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Nu doar în România sunt astfel de probleme. De exemplu, într-un cartier din New York, Statele Unite ale Americii, sute de copii s-au îmbolnăvit iar în statul Utah, de la jumătatea lunii mai au început să fie de zece ori mai multe cazuri de viroze, comparativ cu luna ianuarie.