Ce se întâmplă după ce mori. Descoperirea care dă totul peste cap

Ana-Maria Tudor 16.07.2023, 10:47
Ce se întâmplă după ce mori. Descoperirea care dă totul peste cap

Mulți oameni consideră că ceea ce se întâmplă cu noi după ce murim este unul dintre cele mai mari mistere ale vieții. Iată ce se întâmplă după ce mori și ce schimbări fiziologice au loc în mod general în organism în momentul decesului.

Ce se întâmplă după ce mori

Un studiu recent publicat în Frontiers in Aging Neuroscience a sugerat că există posibilitatea ca activitatea cerebrală să persiste în timpul și chiar și după momentul morții. Prin utilizarea electroencefalogramei continue (EEG) pe un pacient cu epilepsie, care a decedat din cauza unui atac de cord, medicii au observat modele de activitate cerebrală care seamănă cu stări precum recuperarea memoriei, visarea, meditația și percepția conștientă.

În urma verificării, dr. Ajmal Zemmar, un neurochirurg de la Universitatea din Louisville din SUA, a formulat o ipoteză interesantă conform căreia viețile noastre s-ar „aprinde” în fața ochilor pe măsură ce murim.

„Ceva ce putem învăța din această cercetare este că, deși cei dragi nouă închid ochii și se pregătesc să ne părăsească, creierul lor poate continua să redea unele dintre cele mai frumoase momente pe care le-au trăit în viața lor”.

Citește și: Cum se transformă corpul uman: ce se întâmplă cu el la 100 de ani după moarte

Persoana decedată nu simte durere în timp ce se stinge

Întrebarea despre ceea ce se întâmplă după moarte a intrigat și fascinat oamenii de-a lungul timpului. În ciuda progreselor științifice și tehnologice, această întrebare rămâne în mare parte un mister, iar răspunsurile pot varia în funcție de perspectivele individuale și de convingerile culturale, filozofice sau religioase.

În timp ce știința poate oferi unele explicații privind descompunerea corpului uman și efectele fizice după moarte, întrebările legate de conștiință, suflet și existență continuă rămân subiecte de speculație și dezbateri.

În plus, experiența morții, ca proces în sine, în momentul trecerii de la viață la moarte sunt subiecte complexe care au fascinat oamenii de-a lungul timpului.

Vezi și: Ce se întâmplă cu sufletul după moarte. Părerea oamenilor de știință și ce spune Biserica

„Moartea este o experiență unică pentru individ și pentru cei dragi. Există mult mai mult decât schimbările fiziologice care contribuie la experiența despre moarte. De exemplu, personalitatea unei persoane, povara bolii, sprijinul familiei și al prietenilor, durata de timp cu o boală terminală și spiritualitatea lor”, ”, explică dr.Patrick Steele, specialist în îngrijiri paliative la Victoria’s Palliative Care, citat de New York Post.

Totuși, atunci când vine vorba despre moarte, există unele schimbări fiziologice care pot fi observate imediat și care au loc în mod general în organismul uman.

„Modelele regulate de respirație se pot schimbă. Uneori poate fi mai rapid decât în mod normal, iar alteori mai lent. În ultimele zile pot exista perioade în care există decalaje lungi între respirații. Respirația poate deveni zgomotoasă spre sfârșitul vieții. Aceasta este o acumulare a deșeurilor/secrețiilor organismului. Adesea este mai dureros pentru cei care ascultă decât pentru individul care moare”, mai spune dr. Steele.

Urmăriți Impact.ro și pe