Ce se întâmplă cu moştenirea copiilor lui Bill Gates. E mai complicat decât se credea

Ana Ionescu, Mihai Ianoși 23.05.2021, 23:03
Ce se întâmplă cu moştenirea copiilor lui Bill Gates. E mai complicat decât se credea

Scandalul între Bill Gates și soția sa continuă. Fosta parteneră de viață a miliardarului american nu este mulțumită cu sumele pe care acesta dorește să le lase moștenire celor trei copii ai cuplului. Separarea celor doi pare să devină una tumultuoasă, deşi anunțaseră că divorțul va fi unul amiabil.

Ce se întâmplă cu moștenirea pe care Bill Gates vrea să o lase copiilor săi

Bill Gates și-ar fi anunțat avocații că vrea să lase moștenire celor trei copii pe care îi are cu Melinda Gates trei sume fixe. Ar fi vorba despre 10 milioane de dolari pentru fiecare,  în ciuda averii sale estimate la 124 miliarde de dolari.

“Bill Gates a anunțat cu mândrie că va lăsa doar câte 10 milioane de dolari fiecăruia dintre cei trei copii ai săi și că restul miliardelor vor fi cedate în folosul acțunilor de caritate”, a afirmat un cunoscut avocat american.

Melinda nu ar fi însă de acord cu aceste sume și și-ar contactat deja avocații pentru a schimba decizia fostului său soț.

„Acum, când Melinda are controlul, poate că vrea să lase copiilor ei mai mult decât 10 milioane de dolari pentru fiecare. Poate că nu a fost de acord cu Bill”, explică avocatul.

Avocații Melindei spun că suma de 10 milioane de dolari nu este una rezonabilă și ar fi fost catalogată de aceștia ca „echivalentă cu dezmoștenirea copiilor”, iar , Melinda „ca orice altă femeie nu vrea acum decât să-și protejeze copiii”.

Ce se întâmplă cu moştenirea copiilor lui Bill Gates. E mai complicat decât se credea
Ce se întâmplă cu moştenirea copiilor lui Bill Gates. E mai complicat decât se credea

Bill Gates a recunoscut că a înșelat-o pe Melinda în timpul căsniciei

Aceasta măsură a Melindei vine în contextul în care în urmă cu câteva zile Bill Gates a recunoscut oficial, prin intermediul purtătorului sau de cuvânt, că a avut o relație extraconjugală cu o angajată a companiei Microsoft.

„A fost o aventură în urmă cu aproape 20 de ani, care s-a încheiat pe cale amiabilă. Decizia lui Bill de a demisiona din Consiliul de Administrație nu este sub nicio formă relaţionată cu această problemă. De fapt, el și-a exprimat public interesul în a petrece mai mult timp concentrându-se pe acțiunile caritabile pe care le începuse cu mulți ani înainte”, a mai transmis purtătorul de cuvânt al lui Gates.

„Microsoft a fost înştiinţată în a doua jumătate a anului 2019 că Bill Gates a încercat să inițieze o relație intimă cu un angajat al companiei, în anul 2000. Un comitet al Consiliului de Administrație a examinat îngrijorarea, ajutat de o firmă de avocatură externă pentru a efectua o investigație aprofundată. Pe parcursul anchetei, Microsoft a oferit sprijin extins angajatei care îşi exprimase îngrijorarea”, se mai arată în comunicat.

Urmăriți Impact.ro și pe