Ce se întâmplă cu elevii după apariţia variantei Omicron. Sorin Cîmpeanu a făcut anunţul

Iancu Andreea 29.11.2021, 21:16
Ce se întâmplă cu elevii după apariţia variantei Omicron. Sorin Cîmpeanu a făcut anunţul

Autoritățile de la nivel global s-au arătat îngrijorate cu privire la noua tulpină a coronavirusului, Omicron, despre care deocamdată cercetătorii fac studii pentru a depista nivelul de contagiozitate și efectul asupra imunizării cu actualele formule de vaccin. În acest context, mulți și-au pus întrebări cu privire la ce se întâmplă cu elevii după apariția variantei Omicron, dat fiind faptul că oficialii din Educație și Sănătate impuneau în urmă cu câteva săptămâni regula vaccinării personalului din învățământ în procent de 60% pentru a se putea relua școala cu prezență fizică. Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației, a oferit explicații oficiale.

Sorin Cîmpeanu, despre ce se întâmplă cu elevii după apariţia Omicron

Ministrul Educației din România, Sorin Cîmpeanu, a făcut precizări importante care îi privesc pe elevii români, după apariția noii tulpini Omicron. Deși, în urmă cu câteva săptămâni, școlarii au fost nevoiți să își prelungească vacanța, dat fiind numărul ridicat de cazuri de Covid-19 din valul patru, acum oficialii din Educație par destul de relaxați.

Structura anului școlar 2021-2022 a fost modificată pe 5 noiembrie, la numai o lună de la începerea școlii. Acum, Sorin Cîmpeanu a anunțat că vacanţa de iarnă a copiilor nu va fi modificată din cauza apariţiei varinatei Omicron a coronavirusului. Așadar, elevii vor continua să urmeze programul stabilit deja în cadrul structurii anului școlar, iar de pe 23 decembrie vor avea liber timp de 10 zile. De asemenea, vacanţa intersemestrială dispare şi se renunţă la „Şcoala altfel”.

Ca ministru al Educației am anunțat deja programul, nu iau în considerare nimic altceva decât îmi vor spune autoritățile medicale. Până în acest moment, autoritățile sanitare în frunte cu ministrul Sănătății, nu au considerat necesar să previzionăm măsuri pe acest palier. Vacanța de Sărbători este cea cunoscută, a spus ministrul Educaţiei, potrivit Antena 3.

Sorin Cîmpeanu, despre ce se întâmplă cu elevii după apariția Omicron
Ce program au elevii din România în anul școlar 2021-2022

Ce vacanțe vor avea elevii pe parcursul următoarelor luni

  • 24 decembrie 2021 – 2 ianuarie 2022: vacanța de iarnă pentru clasele din învățământul gimnazial, liceal, profesional și postliceal;
  • 24 decembrie 2021 – 6 ianuarie 2022: vacanța de iarnă pentru clasele din învățământul preșcolar și primar;
  • 15 aprilie 2022 – 1 mai 2022: vacanța de primăvară;
  • 11 iunie 2022 – până la data din septembrie 2022 la care vor începe cursurile anului școlar 2022 – 2023, vacanța de vară.

Structura anului școlar 2021-2022

Semestrul I (13 septembrie 2021 – 14 ianuarie 2022)

  • Cursuri: 13 septembrie 2021 – 22 octombrie 2021
  • Cursuri: 8 noiembrie 2021 – 23 decembrie 2021
  • Cursuri: 3 – 14 ianuarie 2022 (clasele din învățământul gimnazial, liceal, profesional și postliceal)
  • Cursuri: 10 – 14 ianuarie 2022 (clasele din învățământul preșcolar și primar).

Semestrul al II-lea (17 ianuarie 2022 – 10 iunie 2022)

  • Cursuri: 17 ianuarie 2022 – 14 aprilie 2022
  • Cursuri: 2 mai 2021 – 10 iunie 2021

Excepție: Pentru clasele terminale din învățământul liceal (clasa a XII-a zi, clasa a XIII-a seral și frecvență redusă), anul școlar are 32 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 27 mai 2022.

Pentru clasele a VIII-a, anul școlar are 33 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 3 iunie 2022, în timp ce pentru clasele din învățământul liceal – filiera tehnologică (exceptând clasele terminale anterior menționate), respectiv pentru clasele din învățământul profesional, anul școlar are 37 de săptămâni de cursuri.

Urmăriți Impact.ro și pe
Iancu Andreea
Redactor online din 2013 și absolventă a UNIBUC, Facultatea de Litere, Specializarea Studii Europene. De asemenea, absolventă a cursurilor de Master din cadrul SNSPA, Facultatea de Comunicare și...