Ce se dă de pomană de Sfântul Andrei 2023? Alimentele pe care este bine să le împarți

Emanuela Pană 29.11.2023, 14:26
Ce se dă de pomană de Sfântul Andrei 2023? Alimentele pe care este bine să le împarți

Sfântul Andrei, considerat Ocrotitorul României, este sărbătorit anual la data de 30 noiembrie. În ziua închinată lui, credincioșii respectă tradiții precum mersul la biserică, împărțirea de alimente și rostirea de rugăciuni pentru odihna celor decedați. Află, în continuare, ce se dă de pomană de Sfântul Andrei 2023.  

Sfântul Andrei 2023, celebrat pe 30 noiembrie  

Pe data de 30 noiembrie este mare sărbătoare în calendarul creștin-ortodox. Credincioșii îl prăznuiesc pe Sfântul Apostol Andrei, considerat Ocrotitorul României sau Patronul Spiritual al românilor. De Sfântul Andrei 2023, credincioșii respectă mai multe tradiții și obiceiuri asociate sărbătorii.  

Sărbătoarea este marcată cu cruce roșie în calendar, fiind unul dintre cele patru evenimente importante ale lunii noiembrie, alături de Soborul Sfinților Mihail și Gavriil, Sfântul Ioan Gură de Aur și Intrarea în Biserică a Maicii Domnului.  

Sfântul Andrei a fost unul dintre cei 12 apostoli ai lui Iisus, fiind cunoscut în tradiția creștină drept ”Cel Întâi Chemat” și patronul spiritual al mai multor țări, inclusiv al românilor. Andrei s-a născut în Betsaida, un oraș aflat în apropierea lacului Ghenizaret din Galileea. El a avut un frate, pe Simon Petru, care a devenit și el ucenicul lui Hristos.  

Înainte de a deveni apostolul Mântuitorului, Andrei a fost ucenicul Sfântului Ioan Botezătorul. După ce l-a ”găsit pe Mesia”, Sfântul Andrei a fost martor la toate minunile săvârșite de Iisus.  

Citește și: Ce poți face cu grâul încolțit de Sfântul Andrei ca să atragi norocul și prosperitatea?

Ce se dă de pomană de Sfântul Andrei 2023?  

Ca la orice sărbătoare mare, de Sfântul Andrei credincioșii împart de pomană pentru sufletele celor plecați dintre noi. Însă, pentru că suntem în Postul Crăciunului 2023, tradiția îndeamnă oamenii să ofere alimente de post. De sărbătoarea Sfântului Andrei se permite includerea peștelui în daruri, alături de ulei și vin, ca un simbol al generozității și solidarității în pregătirea pentru sărbătoarea Nașterii Domnului.  

Ce se da de pomana de Sfantul Andrei 2023?
Alimente care se dau de pomana de Sfantul Andrei 2023

Pe 30 noiembrie, credincioșii merg la biserică și dau de pomană colivă, precum și alte mâncăruri sfințite de preot. Ajunși în lăcașul de închinare, oamenii se roagă pentru sufletele celor decedați. Din pachetele care se dau de pomană pentru sufletele celor adormiți nu trebuie să lipsească pâinea, vinul și coliva.  

Se mai pot oferi, totodată, sarmale de post, ardei umpluți, mazăre sau orez cu ciuperci. Pe lângă acestea, pachetele mai pot conține salată de icre, hummus, salată de vinete, pește, legume, fructe și tofu. În funcție de buget, se mai pot adăuga fructe și băuturi răcoritoare.  

Mâncărurile pot fi preparate acasă de gospodine sau pot fi achiziționate de la piață sau supermarketuri. Ziua de Sfântul Andrei este marcată prin acte de bunătate, cu accent pe ajutorarea celor sărmani. Este important ca aceia care oferă ajutor să nu aștepte recompense pentru bunătatea lor. 

Vezi și: Ce nu este bine să faci în Ajun de Sfântul Andrei 2023? Tradiții și obiceiuri pentru spor și sănătate

Rugăciune făcătoare de minuni către Sfântul Andrei  

În ziua praznicului, rugăciunile adresate Sfântului Andrei au o putere deosebită asupra credincioșilor, întrucât sfântul Andrei a fost cel dintâi chemat să recunoască pe Hristos ca fiind Mesia. 

”Pentru rugăciunile Apostolului Tău Andrei, dăruieşte-ne nouă sănătate şi viaţă ferită de toată răutatea. Doamne Dumnezeul nostru, Tu, Cel ce ai zis şi s-a făcut făptura, nu întoarce dumnezeiasca Ta faţă de la noi cei păcătoşi, ca să nu vină asupră-ne mânia cea groaznică şi înfricoşătoare a durerilor, care este rodul păcatelor noastre pe care în toată ziua, cu nesocotinţă, în chip nenumărat le săvârşim. 

Noi suntem păcătoşi şi pătimaşi, netrebnici şi plini de răutate, iar Tu eşti izvorul vieţii şi al milostivirii; nu ne lăsa, Doamne; nu trece rugăciunea noastră, a păcătoşilor, nici nu răsplăti nouă după nelegiuirile noastre, ci, pentru că nu suntem vrednici a câştiga prin sârguinţa cea de toate zilele milostivirea Ta, dăruieşte-ne-o Tu, Doamne, ca un preamilostiv.  

Pentru rugăciunile Apostolului Tău Andrei, dăruieşte-ne nouă sănătate şi viaţă ferită de toată răutatea. Pentru pomenirea lui cea de azi ne întăreşte cu darul Tău cel stăpânitor, ca din adâncul inimilor noastre, cu bucurie să lăudăm prăznuirea lui şi să slăvim preasfânt numele Tău, în vecii vecilor. Amin!”. 

Urmăriți Impact.ro și pe
Emanuela Pană
Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București, Emanuela Pană s-a alăturat echipei Impact în anul 2020, din dorința de a fi...