Celebrul medic neurolog Dumitru Constantin Dulcan a fost invitatul Laviniei Șandru într-una dintre edițiile emisiunii Impact LIVE. Cei doi au abordat numeroase teme de discuție, însă de departe cel mai interesant moment al dialogului a fost cel legat de creierul uman. Medicul a explicat ce s-ar întâmpla în situația în care creierul ar putea fi înlocuit, așa cum se întâmplă cu alte organe, prin transplant.
Neurologia este o știință fascinantă, iar reputatul medic Dumitru Constantin Dulcan demonstrează acest lucru cu fiecare ocazie când vorbește despre subiect. Specialistul a apărut în una dintre edițiile emisiunii Impact LIVE, moderată de Lavinia Șandru, și a vorbit despre cât de important este acest organ.
La un moment dat în discuție, Lavinia Șandru a menționat faptul că medicina a evoluat atât de mult, încât se poate face transplant de organe, însă nu și de creier. Medicul Dulcan a explicat de ce nu este posibil acest lucru și ce s-ar întâmpla, de fapt, dacă am înlocui creierul unui individ cu un alt creier.
„Dacă am înlocui creierul, am fi alt om. Noua concepție încearcă transmiterea minții noastre la un sistem cibernetic. Adică tindem către homociberneticus. Se numește transhunamism. E un nou dispozitiv, nu o nouă ființă. Vor să aibă informația noastră și să ajungă la nivelul la care se pot aplica pe sine însuși. În clipa de față noi suntem ființele care producem.”, a explicat Constantin Dulcan.
„Noi suntem noi, organismul nostru, sau creierul și informația de aici?”, a întrebat Lavinia Șandru.
„Nici. Noi suntem așa: nu avem explicația evoluției universului, dar principiul e evoluția; cred că a fost la început și este o ramură a conștiinței cosmice. Această conștiință intră în impact cu creierul și produce mintea. Apoi, se face o confuzie între inteligență și conștiința. Inteligența spune cum să faci lucrurile – capacitatea de a rezolva problemele, iar conștiința îți spune dacă e bine sau nu: facem sau nu acel lucru. Conștiința definește ființa umană pentru a face totul pentru sine și semenii lui.”, a continuat neurologul.
Dumitru Constantin Dulcan este medic neurolog și psihiatru, dar și autor de literatură de specialitate, filosofie și metafizică. Născut la 6 noiembrie 1938, în localitatea Lunca Corbului, județul Argeș, Dumitru Constantin Dulcan a studiat ulterior medicina. Lucrarea „Inteligența Materiei” a fost cea care l-a făcut cunoscut publicului larg, lucrare publicată în formă cenzurată în perioada regimului comunist și republicată ulterior integral, după 1989. În 1992, lucrarea a fost recompensată cu premiul pentru filosofie „Vasile Conta”, oferit de către Academia Română.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Constantin Dulcan este și medic militar specialist în neurologie și profesor universitar în cadrul Universității Titu Maiorescu din București, unde deține și funcția de șef al catedrei de neurologie. El a condus secția de neuropsihiatrie a Spitalului Militar Central din București, după care a condus clinica de neurologie din gradul militar de general de brigadă începând cu anul 1993.
Dumitru Constantin Dulcan este și membru al unor societăți naționale și internaționale, precum Academia Americană de Neurologie, Societatea Europeană de Neurologie, Organizația Internațională de Cercetare a Creierului și este președinte al Societății Române de Acupunctură.