Ce s-a întâmplat cu dosarul de șantaj al lui Dan Voiculescu. Decizia luată de magistrați

Stan Filon, Mirabela Năstase 30.04.2021, 15:02
Ce s-a întâmplat cu dosarul de șantaj al lui Dan Voiculescu. Decizia luată de magistrați

Acum s-a aflat ce s-a întâmplat, de fapt, cu dosarul de șantaj al lui Dan Voiculescu! Anunțat cu surle și trâmbițe în anul 2014, dosarul deschis pe numele lui Dan Voiculescu s-a stins ca un foc de paie. Chiar dacă procurorii erau convinși că au probe suficiente, fapt pentru care au mers în instanță și au cerut control judiciar pentru omul de afaceri, s-a dovedit că fostul șef al Antenei 1 a scăpat basma curată.

Ce s-a întâmplat cu dosarul de șantaj al lui Dan Voiculescu

Procurorii DNA au clasat dosarul în care îl acuzau pe Dan Voiculescu de șantaj. Acesta era suspectat că ar fi constrâns mai mulți oameni de afaceri pentru a obține contracte bănoase de publicitate pentru televiziunile sale, după cum reieșea din comunicatul oferit la vremea respectivă de DNA.

”Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secţia de combatere a corupţiei au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar, începând cu data de 3 iulie 2014, față de inculpatul Voiculescu Dan, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de şantaj prin constrângere în scopul dobândirii, în mod injust, a unui folos patrimonial (7 acte materiale).

Ce s-a intamplat cu dosarul de santaj al lui Dan Voiculescu
Ce s-a intamplat cu dosarul de santaj al lui Dan Voiculescu

În ordonanța de dispunere a controlului judiciar, procurorii au reţinut următoarele:

Inculpatul Voiculescu Dan a ameninţat direct, sau prin intermediari, oameni de afaceri şi administratori a trei companii că, în situaţia în care nu vor încheia contracte de publicitate cu trustul de presă pe care în fapt îl conduce, va declanşa o agresivă campanie de discreditare.

Sub această ameninţare, unul dintre oamenii de afaceri, denunţător în cauză, i-a achitat lui Voiculescu Dan suma totală de 900.000 euro sub forma a cinci contracte de publicitate, încheiate cu trusturile de presă aparţinând acestuia.

Un al doilea om de afaceri, denunţător la rândul său, deşi s-a simţit direct şi puternic ameninţat, a refuzat categoric să cedeze şantajului, amenințării şi constrângerii, aşa încât, trustul controlat de inculpat a declanșat un atac mediatic susținut la adresa firmei acestui om de afaceri.

Potrivit probelor administrate în cauză, în perioada 2007, 2008, 2011, 2012, inculpatul Voiculescu Dan, sub pretextul îmbunătăţirii şi menţinerii capitalului de imagine, a cerut unuia dintre denunţători încheierea unor contracte de publicitate care, în realitate, erau taxe de protecţie împotriva denigrării.

Ca modalitate de abordare folosită de către Voiculescu Dan, acesta le-a prezentat denunţătorilor (oameni de afaceri) faptul că este necesar să acorde o atenţie deosebită sporirii capitalului de imagine al firmelor lor prin intermediul trustului de presă Intact Media şi a subliniat că lipsa promovării în media a activităţii companiilor lor riscă să aibă efecte dezastruoase din punct de vedere financiar, respectiv, că orice eveniment referitor la activitatea firmei va fi prezentat într-un mod negativ exagerat, nu doar sub formă de ştiri, ci sub formă de dezbateri televizate, gen talk-show, pe posturile de televiziune Antena 1 sau Antena 3.

În cauză, sunt îndeplinite exigenţele procedural-penale privind luarea măsurii controlului judiciar, aceasta fiind necesară în scopul asigurării bunei desfăşurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii inculpatului Voiculescu Dan de la urmărirea penală şi al prevenirii săvârşirii de către acesta a unor noi infracţiuni de şantaj”.

Procurorii au căutat timp de 7 ani probe care să-l incrimineze pe Dan Voiculescu

Dar ce s-a întâmplat, mai exact, cu dosarul procurorilor DNA? Ei bine, aceștia nu au fost capabili să găsească în 7 ani de zile probe care să arate șantajul efectiv.

”La data de 03 martie 2021, față de infracțiunile reținute în sarcina persoanei menționate în comunicatul de mai sus, procurorii anticorupție au dispus soluția clasării, în conformitate cu prevederile art. 16, lit. b („fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege”) din Codul de Procedură Penală.

Considerentele pe care s-a întemeiat această soluție au avut la bază faptul că, în urma cercetărilor efectuate, fiind epuizate toate mijloacele probatorii, nu au rezultat probe certe și suficiente pentru a dovedi dincolo de orice îndoială rezonabilă că faptele pretins a fi săvârșite întrunesc condițiile de tipicitate ale infracțiunilor reținute inițial în sarcina inculpatului.

Concret, pe parcursul derulării anchetei, nu au fost identificate probe certe din care să poată fi stabilită o legătură de cauzalitate între articolele de presă negative la adresa oamenilor de afaceri mai sus menționați și încheierea de către aceștia a unor contracte de publicitate cu unele societăți ce aparțineau inculpatului, în condițiile în care aceste relații comerciale existau și anterior”, se arată în răspunul către G4media.ro.

Urmăriți Impact.ro și pe
Stan Filon
Mi-am dorit întotdeauna ca articolele mele să schimbe lucrurile în bine, fie că am scris despre corupția din România  sau am prezentat poveștile de viață ale unor oameni obișnuiți. Îmi...