Dan Voiculescu ia calea bisericii. Mișcare surpriză făcută de patronul trustului Intact

Dan Voiculescu ia calea bisericii. Mișcare surpriză făcută de patronul trustului Intact

Patronul trustului Intact pare că a luat de curând calea bisericii. Dan Voiculescu se află la vârsta de 73 de ani, iar nimeni nu s-ar fi așteptat la așa ceva din partea lui. Care ar fi motivul pentru care celebrul om de afaceri a luat această hotărâre?

Dan Voiculescu, decizie surprinzătoare

Omul de afaceri a luat de curând o decizie surprinzătoare. Deși se află la vârsta de 73 de ani, acesta s-a înscris la Facultatea de Teologie Ortodoxă, pe secția de Asistență Socială, acolo unde a susținut ieri și prima probă, Interviul de Aptitudini socio-umane. Potrivit informațiilor de pe capital.ro, Dan Voiculescu a fost declarat ADMIS, iar în dimineața de 19 septembrie, acesta a susținut și examenul la Teologie Dogmatică.

Proba pe care Dan Voiculescu a susținut-o azi este una scrisă și considerată probă de specialitate. Secția de Asistență Socială a Facultății de Teologie este pentru cei care vor să intre în sectorul social și filantropic. De asemenea, Dan Voiculescu are o fundație caritabilă, prin care  derulează programe de asistență socială. Așadar, acesta este probabil și motivul principal pentru care patronul de presă a ajuns la o astfel de decizie.

Totodată, Mihai Gâdea, care este acum și directorul Antena 3, a fost și el pe calea bisericii. Acesta era adventist și absolvent al Facultății de Teologie Adventistă, totul înainte să își înceapă cariera în televiziune.

Dan Voiculescu ia calea bisericii. Mișcare surpriză făcută de patronul trustului Intact

Dan Voiculescu ia calea bisericii. Mișcare surpriză făcută de patronul trustului Intact

Fundația lui Dan Voiculescu

Patronul trustului intact, care deține în prezent Antena 1 și Antena 3, a înființat Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României încă din anul 1990. Potrivit informațiilor de pe site, aceasta are scopul de a contribui la dezvoltarea capitalului uman al țării.

„Dan Voiculescu este un om de afaceri și politician român care în anul 1990, a înființat Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, cu scopul de a contribui la dezvoltarea capitalului uman al țării, prin sprijinirea copiilor și tinerilor talentați din diverse domenii de activitate”, se arată pe site-ul oficial al fundației.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI