Ce poreclă avea Simona Halep în liceu. Imagini unice, plus motivul pentru care a lipsit de la BAC

Marian Cărăvan 23.06.2020, 11:35

Pentru că tot suntem în perioada examenului de Bacalaureat, să facem o întoarcere în timp și să ne amintim ce făcea Simona Halep acum zece ani. Campioana de la Wimbledon face parte din promoția 2010 a Liceului cu program Sportiv „Nicolae Rotaru” din Constanța.

Ce poreclă avea Simona Halep în liceu

Simona Halep era încă din timpul liceului o sportivă cunoscută. Își începuse deja ascensiunea în tenisul mondial și se anunța ca una dintre sportivele cu potențial din circuitul profesionist. Puțini știu însă povestea ei din timpul liceului și de ce nu a fost prezentă în 2010 la examenul maturității. A urmat cursurile Liceului cu Program Sportiv „Nicolae Rotaru” din orașul natal, Constanța, având colegi la mai multe discipline sportive. Cea care avea să câștige peste ani trofee importante în tenisul mondial mondial, printre care și două turnee de Grand Slam, avea o poreclă în timpul liceului și se obișnuise cum era alintată de colegii ei.

Totul s-a aflat după ce o fostă colegă, Ana-Maria Sebe, campioană europeană la tenis de masă şi foarte bună prietenă cu Simona Halep, cele două fiind chiar colege de bancă o perioadă, a strâns mai multe fotografii care o înfăţişează pe marea campioană în diferite momente ale liceului şi le-a pus într-un colaj pe fundalul căruia a adăugat melodia „Ani de liceu”. Aşa s-a aflat că în liceu, Simonei Halep i se spunea de fapt Mony, formula de alint a campioanei de la Wimbledon. Imagini unice, în galeria foto atașată acestui articol.

De ce a lipsit Simona Halep de la BAC și ce colegi de clasă a avut în liceu

Simona Halep a lipsit de la Bacalaureat pentru că participa la un turneu de tenis în Asia. Și-a amintit asta una dintre fostele ei profesoare.

„La efectuarea prezenţei singura persoană care lipsea era Simona Halep. Am întrebat de ce lipsește şi am primit răspunsul: Joacă tenis, este la un turneu, parcă în Asia. Eu, sigur m-am întrebat: ce copil ratează BAC-ul pentru un concurs? Acum am aflat răspunsul adevărat. Si nu pot spune decât: Bravo, Simona Halep! Toate eforturile tale nu au fost zadarnice”, şi-a amintit profesoara Toscu Valerica.

Colegii de clasă ai Simonei au fost Ionuţ Ariton (rugbyst), George Bălan (rugbyst), Lucian Buzoianu (rugbyst), Aihan Cadâr (jucător de tenis de masă), Cosmin Catană (tenismen), Liliana Constantinescu (tenismenă), Tudor Dumitru (tenismen), Ştefan Iordache (tenismen), Constantin Istrate (rugbyst), Andreea Manole (jucătoare de tenis de masă), Costin Mitea (canotor), Marius Ocheşel (rugbyst), Adrian Pepeneaţă (tenismen), Cătălin Poliac (rugbyst), Emilia Sava (canotoare), Ana-Maria Sebe, Robert Solomon (baschetbalist), Flavius Solomon (rugbyst), George Stere (jucător de tenis de masă), Gabriel Stratulat (rugbyst), Corneliu Ştefan (rugbyst) şi Vlad Tănase (baschetbalist), precizează ziuaconstanta.ro.

Urmăriți Impact.ro și pe