În fiecare an, pe 14 octombrie, creștinii ortodocși o prăznuiesc pe Sfânta Parascheva. Aceasta este considerată ocrotitoare a Moldovei și mii de credincioși se roagă anual la moaştele Cuvioasei de la Iaşi. Dar cine a fost, de fapt, Sfânta Parascheva? Putem spune că minunile ei sunt de-a dreptul impresionante!
An de an, Sfânta Parascheva este sărbătorită pe data de 14 octombrie. În această perioadă, mii de pelerini străbat țara în lung și lat, pentru a ajunge la Iași, acolo unde se află moaștele Cuvioasei, de mai bine de 350 de ani.
Sfânta Parascheva este considerată ocrotitoare a Moldovei, dar în popor poartă denumirea de Sfânta Vineri, personaj destul de des întâlnit în basmele românești.
Se spune că Sfânta Parascheva a trăit în prima jumătate a veacului al XI-lea și a săvârșit multe minuni de-a lungul vieții sale. Aceasta ar fi vindecat sute de oameni de boli grave și, din acest motiv, toți credincioșii se roagă la moaștele sale pentru a primi binecuvântare și însănătoșire duhovnicească și trupească.
Sfânta Parascheva s-a născut la malul Mării Marmara, în Epivata, localitate care astăzi se numește Boiados. Această localitate se afla la mică distanță de Constantinopol, astăzi Istanbul, la acea vreme capitala Imperiului bizantin.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Sfânta Parascheva a făcut parte dintr-o familie înstărită și credincioasă. Ea a oferit nevoiașilor o bună parte din moștenirea sa. Ocrotitoarea Moldovei a crescut cu frică de Dumnezeu, cu credință și cu dragoste. De asemenea, a avut și un frate care a devenit călugăr, luând numele de Eftimie. Ulterior, acesta a fost ales episcop.
Citește și Sfânta Parascheva 2022. Pe ce dată pică și care este semnificația acestei sărbători!

De-a lungul vieții sale, Sfânta Parascheva a făcut numeroase minuni. Se spune că un bărbat care avea chipul acoperit de bube s-a vindecat în momentul în care şi-a apropiat fața de o batistă care atinsese moaştele Cuvioasei.
În anul 2005, editura Mânăstirii Sihăstria a publicat o carte „Suferințele Mamei Blondina – O martiră a Siberiei”. Acolo sunt consemnate multe dintre minunile ocrotitoarei Moldovei.
În publicația respectivă este menționată și o femeie care, din câte se părea, era și mamă a trei copii. Ea s-a îmbolnăvit grav, în urma unei sinuzite netratate, însă o vizită la moaștele Sfintei Parascheva a salvat-o.
Conform cărții, femeia a scăpat de infecție și s-a vindecat complet. De asemenea, o maică din Cheile Bicazului și-ar fi recăpătat auzul datorită sfintelor moaște.
În schimb o fată și-a găsit alesul inimii grație Cuvioasei. Tânăra a fost sfătuită de un preot din Ardeal să meargă să se roage la Sfânta Paraschiva.
Se pare că ea trebuia să ajungă la altar, însă băiatul a părăsit-o și s-a cununat cu alta. După ce s-a rugat la moaște, la doar o lună distanță, fata s-a căsătorit cu un alt băiat.