Pregătirile pentru pelerinajul de Sfânta Parascheva sunt în toi. Credincioșii, așteptați mai devreme la racla cuvioasei anul acesta

Badea Violeta 02.10.2022, 11:23
Pregătirile pentru pelerinajul de Sfânta Parascheva sunt în toi. Credincioșii, așteptați mai devreme la racla cuvioasei anul acesta

Au mai rămas doar câteva zile până la pelerinajul Sfintei Parascheva din Iaşi. Mitropolia Moldovei și Bucovinei se pregătește intens pentru acest eveniment creștin și pentru primirea sutele de mii de pelerini care iau în această perioadă drumul Iașului. Anul acesta, credincioșii sunt așteptați mai devreme la racla cuvioasei.

Pregătirile sunt în toi pentru Sfânta Parascheva

Mult a fost, puțin a mai rămas!  Pregătiri intense pentru pelerinii care sunt așteptați să vină la Iași, la moaștele Sfintei Parascheva. Manifestările dedicate ocrotitoarei Moldovei vor începe sâmbătă, pe data de 8 octombrie 2022, după cum a transmis Lucian Apopei, directorul de comunicare al Arhiepiscopiei Iaşilor, potrivit celor de la Agerpres.

An de an, Sfânta Cuvioasă Parascheva de la Iași este celebrată pe data de 14 octombrie, însă, anul acesta, creștinii sunt așteptați mai devreme la raclă. Conform lui Lucian Apopei, evenimentul creștin va debuta pe data de 8 octombrie, de la ora 6:00. Atunci va începe procesiunea cu moaştele ocrotitoarei Moldovei.

Acestea vor fi scoase pe baldachinul din curtea Ansamblului Mitropolitan, iar pelerinii se vor putea închina la raclă până pe data de 16 octombrie. După doi ani de pandemie, pelerinajul de la Iași se va desfăşura, în sfârșit, fără restricţii impuse de autorități.

Citește și Ce este bine să dai de pomană astăzi, de prăznuirea Sfintei Cuvioase Parascheva!

Pelerinaj Sfanta Parascheva
A mai ramas doar o saptamana pana la pelerinajul Sfintei Parascheva

La ce oră va avea loc slujba Liturgică de pe 14 octombrie

Slujba Liturgică de pe data de 14 octombrie, când în calendarul ortodox este marcată sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva, va începe începând cu ora 9:30. Aceasta va fi oficiată de pe un podium amenajat pe bulevardul Ştefan cel Mare, aflat în dreptul altarului Catedralei Mitropolitane.

Astfel, weekend-ul viitor se anunță aglomerație mare în Iași. Cu siguranță, pelerinii veniți din toate colțurile României vor dori să afle cât mai multe lucruri interesante despre tradițiile oamenilor din zona Moldovei.

Forțele de ordine se vor mobiliza pentru a asigura ordinea și disciplina în desfășurarea evenimentului creștin. Trebuie precizat, însă, că odată cu sărbătoarea cinstirii Sfintei Parascheva, ieșenii celebrează și zilele orașului.

Prin urmare, este de așteptat ca evenimentul creștin să fie completat de o serie de manifestări precum conferințe, evenimente sportive, târguri, spectacole, foc de artificii si evenimente artistice.

Citește și Ce meserie avea Sfânta Parascheva înainte să devină canonizată!

Urmăriți Impact.ro și pe
Badea Violeta
  Este redactor Impact.ro, acest site reușind să îi redea satisfacția reală a unei pasiuni și a unui loc de muncă în acealași timp. Violeta a terminat Facultatea de Jurnalism și...