Ce meserii poți practica dacă urmezi Facultatea de Drept?

Emanuela Pană 09.08.2023, 16:45
Ce meserii poți practica dacă urmezi Facultatea de Drept?

Ce meserii poți practica dacă urmezi Facultatea de Drept? Ai terminat Facultatea de Drept, dar nu știi de unde și cum să-ți începi viața de după studiile juridice? Un număr mare de elevi optează, an de an, pentru această facultate datorită prestigiului și a renumelui ei, însă nu toți ajung să profeseze în domeniul studiat. Cu toate acestea, Facultatea de Drept oferă numeroase opțiuni în cariera celor care i-au absolvit cursurile.

Ce meserii poți practica dacă urmezi Facultatea de Drept? Circa 60% dintre absolvenți reușesc să se angajeze în primul an

În prezent, nimic nu-ți mai garantează că dacă faci Facultatea de Drept îți începi cariera cu dreptul. Posturile sunt puține, iar absolvenți tot mai mulți. Anual, la nivel național, facultățile de Drept scot pe piață aproximativ 30.000 de absolvenți. Aproximativ 60% dintre tinerii care termină studiile juridice la Facultatea de Drept din București reușesc să se angajeze în primul an de după facultate.

„Cam 60% dintre absolvenții de licență reușesc să se angajeze în domeniul juridic în primul an și cam 80% în al 2-lea“, a declarat Răzvan Dincă, decanul Facultății de Drept din București, potrivit alephnews.ro. Deși admite că absolventul de la Drept nu își găsește cu ușurință un loc de muncă, decanul este de părere că totul se rezolvă cu răbdare.

Vinovat pentru această situație ar fi statul sau cel puțin așa crede Teodor Iancu, președintele Asociației Studenților în Drept. „Statul nu face absolut nimic ca să compenseze lucrul ăsta, lucru care de altfel ar fi în beneficiul studenților de la drept pentru că ar fi efectiv mai multe locuri de muncă“.

Ce meserii poți practica dacă urmezi Facultarea de Drept?

Profesiile juridice rămân însă printre cele mai căutate în rândul tinerilor, datele rezultând din numărul mare de facultăți de Drept care, în fiecare an, au mii de absolvenți. Iată cinci profesii pe care poți să le urmezi după încheierea studiilor:

1. Avocat

Dacă îți place să îți susții părerile indiferent de orice și ești genul de persoană care are mereu argumente, găsind, totodată, soluții pentru orice situație, atunci aceasta ar putea fi profesia care ți se potrivește.

Pentru a deveni avocat va trebui să fii licențiat în științe juridice și să absolvi examenul de admitere în profesie – vei susține un concurs scris, în urma căruia vei deveni membru al Baroului. Ulterior, urmează perioada de stagiatură de doi ani, care se va finaliza cu un examen de definitivat în profesie.

2. Magistrat

Dacă te înscrii la Institutul Național al Magistraturii, ai următoarele două opțiuni:

  • Fie devii procuror – cel care formulează în principal acuzările în procesul penal, în vederea apărării drepturilor cetățenilor;
  • Fie devii judecător – cel care, după ce a ascultat atât acuzarea, cât și apărarea, ia decizia și pronunță hotărârea judecătorească.

Studiile la Institutul Național al Magistraturii durează patru ani și se finalizează printr-un examen de admitere în profesie, fiind urmate de perioada de stagiatură. Pentru admiterea la Institut, candidații trebuie să obțină cel puțin nota 7.

3. Notar public

Notarul este și el absolvent al Facultății de Drept, în prezent existând două forme de exercitare a acestei funcții, și anume: birou individual și societate profesională. Pentru a deveni notar, este necesar să ai o diplomă de licență în științe juridice sau una de doctorat.

De asemenea, dacă vrei să devii notar stagiar și, respectiv, notar public, trebuie să îndeplinești anumite condiții, prevăzute de Legea notarilor publici și a activității notariale și de regulamentul de aplicare a acestui act normativ. Printre activitățile îndeplinite de un notar public se numără autentificarea actelor, realizarea tranzacțiilor imobiliare, dezbaterea moștenirilor, realizarea de copii legalizate, etc.

4. Consilier juridic

Asemenea altor profesii juridice, accesul la funcția de consilier juridic este condiționat de parcurgerea unui stagiu de pregătire (doi ani) și trecerea printr-un examen de definitivat. Cu ce se ocupă un consilier juridic? În primul rând, acesta poate oferi consultanță în toate domeniile dreptului, dar și asistare și reprezentare în cadrul proceselor.

Activitatea unui consilier juridic se axează pe consultații și cereri cu caracter juridic în toate domeniile dreptului. Se consideră că această profesie ar fi mai relaxantă decât celelalte, cu un volum mai redus de muncă și, în general, cu un program 9:00 – 17:00.

5. Executor judecătoresc

În cazul în care nu îți dorești un job la o casă de avocatură, o altă variantă ar putea fi funcția de executor judecătoresc. În esență, un executor judecătoresc face evaluări, îi repune în drepturi pe titularii acestora (cei care au fost jefuiți sau încredințează minori părinților cărora le-au fost dați). El pune în executare hotărâri judecătorești, emite ordine de evacuare și urmărește debitorii care nu și-au achitat creditele.

Pentru a ajunge executor judecătoresc trebuie să îndeplinești una dintre cerințele de mai jos:

  • să promovezi examenul de definitivat organizat pentru executorii judecătorești stagiari;
  • să promovezi concursul sau examenul de admitere în profesie organizat pentru persoanele care au exercitat timp de 3 ani funcții de specialitate juridică;
  • să ai o experiență de 5 ani ca judecător, procuror sau avocat și să promovezi examenul de definitivat în profesia din care provii.

Citește și: Ce sunt meseriile digitale, la mare căutare în 2022: par desprinse din viitor și poți lucra de oriunde

Ce profesie jurifică ți se potrivește?

Există și alte meserii pe care le poți practica în domeniul legal, printre care grefier, expert judiciar, expert criminalist, etc. Dacă ar fi să facem o trecere în revistă a funcțiilor/profesiilor care au la bază studiile de drept sau pentru ocuparea cărora Dreptul poate fi un avantaj, situația s-ar prezenta astfel:

În sistemul de justiție: judecător, procuror, inspector judiciar (numai pentru magistrați), membru CSM (numai pentru magistrați și juriști cu 6 ani vechime), magistrat asistent la ICCJ sau la CCR, asistent judiciar la Tribunale, grefier, avocat, consilier juridic, consilier de proprietate intelectuală, personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor la CSM sau la MJ sau la PICCJ, notar public, mediator, executor judecătoresc, practician în insolvență, expert judiciar, expert criminalist, consilier de probațiune, inspector de probațiune, inspector de integritate, judecător la Curtea Constituțională.

În politică: ministru, parlamentar, consilier prezidențial, consilier parlamentar, consilier sau asistent în cabinetul ministrului.

În educație: cadru didactic universitar, cercetător în științe juridice.

În administrație: secretar de primărie, Avocat al Poporului, expert vamal, inspector vamal, registrator de carte funciară, expert de prevenire și combaterea corupției, consilier afaceri europene, specialist achiziții publice.

În diplomație: diplomat, consul, consilier diplomatic

În instituțiile europene: funcționar în cadrul Uniunii Europene (consilier juridic, traducător-lawyer linguist), notează juridice.ro.

Urmăriți Impact.ro și pe
Emanuela Pană
Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București, Emanuela Pană s-a alăturat echipei Impact în anul 2020, din dorința de a fi...