Ce meserie are, de fapt, Gabriela Oțil. Soția prezentatorului de la Neatza a renunțat la ea pentru cariera de model

11 06. 2022, 09:22

Încă de când a devenit soția lui Dani Oțil, Gabriela Prisăcariu, în vârstă de 29 de ani, s-a bucurat de mai multă faimă decât în anii precedenți. Astfel că se află mereu în atenția fanilor săi, ducând o viață perfectă la care multe femei visează. Însă nu multe persoane știu care este adevărata sa meserie, pentru care a renunțat ca să poată să fie model.

Gabriela Oțil, meserie la care nimeni nu se aștepta

Frumoasa blondă care i-a devenit soție prezentatorului de la Antena 1 este absolventă a Facultății de Drept de la Universitatea Titu Maiorescu din București, însă nu a apucat să profeseze niciodată în domeniu, aceasta reușind să câștige bani din cu totul altceva.

A reușit să intre în lumea modei încă de la vârsta de 15 ani, când a colaborat cu nimeni altul decât Cătălin Botezatu. Astfel că a fost unul dintre modelele sale preferate și chiar a reușit să câștige emisiunea ”Supermodels by Cătălin Botezatu”.

Recent, îndrăgitul model le-a dezvăluit fanilor săi din mediul online că va merge în vacanță pentru două zile și se află deja în întârziere, iar cu această ocazie, le-a mărturisit că în urmă cu nouă ani, pe vremea când avea doar 20 de ani, împărțea camera cu alte două fete. Însă viața sa din prezent este complet schimbată, în cel mai bun sens posibil.

Gabriela are o familie fericită alături de Dani Oțil, îndrăgitul prezentator de la Neața, iar împreună au un băiețel, pe Luca Tiego. Nici pe plan financiar nu stă deloc rău, mai ales că face bani din contractele de imagine, iar la banii casei contribuie, evident, și soțul, care are restaurantul „The Grill” din Bucureşti, înafară de salariul de prezentator de la Antena 1.

Gabriela Otil, la doar câteva săptămâni după ce a născut

Gabriela Oțil și-a supărat fanii

La scurt timp după ce a devenit mămică, vedeta a avut un episod în care s-a infuriat, după ce mai mulți fani au criticat-o. Aceasta a avut parte, la acel moment, de prima ei ieșire fără copil, însă a reușit să se trezească cu un val de reproșuri. Soția lui Dani Oțil nu s-a putut abține și le-a răspuns acestora într-un stil ironic.

Mămica a reușit să găsească puțin timp liber și a profitat de ocazia pentru a merge la salon, astfel că nu a ratat ocazia și a împărtășit acest moment unic cu fanii ei, dar modelul a primit numeroase critici pentru că a îndrăznit să se relaxeze.

„Lipsă de ocupație. Ce vă mai c****i pe voi, de ce îi mai faceți dragi femei?”, i-a transmis o internaută Gabrielei Oțil, într-un mesaj pe Instagram.

Vedeta nu a putut trece cu vederea acest mesaj și a ținut să-i dea replica fanei din mediul online. Ajunsă la salon, Gabriela Oțil a făcut și un comentariu pe seama reacției acide pe care a avut-o femeia respectivă. Vedeta a purtat o conversație cu manichiurista ei.

„Ar trebui să mă cerți: De ce nu sunt acasă cu beblușul și îndrăznesc să-mi fac unghiile. N-ai înțeles, nu trebuie să-mi mai fac unghiile, să stau acasă”, a fost replica dată de soția lui Dani Oțil.