Ce meserie a avut mama lui Radu Mazăre. ÎPS Teodosie, la înmormântare: „M-a rugat să-i pun pe copiii ei la rugăciune”

Badea Violeta 17.05.2022, 00:04

Gabriela Mazăre, mama fostului primar din Constanța, a decedat vineri, 13 mai, la doar câteva zile după ce al doilea fiu, Alexandru, a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare într-un dosar de corupţie. Femeia a fost înmormântată astăzi, 16 mai, iar slujba a fost oficiată de ÎPS Teodosie. Iată ce meserie a avut mama lui Radu Mazăre și ce mărturisire a făcut arhiepiscopul Tomisului!

Cine a fost mama lui Radu Mazăre

Gabriela Mazăre a murit vineri, 13 mai, la vârsta de 80 de ani. Se pare că femeia era extrem de abătută după condamnarea fiul său, Alexandru Mazăre, care are de ispășit trei ani de închisoare cu executare.  Vestea nu i-ar fi picat deloc bine femeii și ar fi suferit un infarct, potrivit ziuadeconstanta.ro.

Invitată în urmă cu câțiva ani, la emisiunea Sinteza zilei, de la Antena 3, Gabriela Mazăre a povestit că a lucrat în perioada comunistă în comerţul exterior, domeniu în care activau mai ales cadre cu funcţii superioare ale fostei Securităţi, notează Adevărul.

„Eu l-am însoţit de foarte multe ori, de când a luat terenul acolo, pentru că Radu m-a luat cu el în foarte multe locuri. Şi eu am călătorit mult, c-am lucrat în Comerţ Exterior şi-am bătut lumea”, a declarat mama fostului edil al Constanței.

„V-am spus c-am lucrat în Comerţ Exterior şi c-am bătut lumea. Radu a făcut multe în oraş la sugestia mea”, a mai adăugat Gabriela Mazăre.

De asemenea, femeia a ocupat funcții importante în aparatul de stat comunist. La un moment dat, aceasta a fost chiar șefa de cabinet a Suzanei Gâdea, ministrul Culturii în vremea lui Nicolae Ceaușescu.

mama lui Radu Mazare
mama lui Radu Mazare

Ce spune ÎPS Teodosie despre ultima dorinţă pe care a avut-o Gabriela Mazăre

Gabriela Mazăre a fost condusă astăzi, 16 mai, pe ultimul drum. Radu și Alexandru Mazăre au fost prezenți la nefericitul eveniment, după ce au primit permisie să iasă din penitenciar.

Cei doi au fost aduși cu aceeași dubă, iar în fața bisericii au fost întâmpinați de Mihai, fratele lor. Slujba de înmormântare a fost oficiată de ÎPS Teodosie. Acesta a dezvăluit ce i-a cerut mama lui Radu Mazăre înainte de a trece în neființă.

„M-a rugat (mama fraţilor Mazăre n.red.) să-i pun pe copiii ei la rugăciune, ca să aibă mai multă căldură în suflet şi să-i ajute mai mult pe oameni”, a spus Arhiepiscopul Tomisului, potrivit sursei de mai sus.

Urmăriți Impact.ro și pe