Ce măsuri se vor lua în școli odată cu reînceperea cursurilor. Decizia venită de la Guvern

Iancu Andreea 17.05.2020, 10:40

Încă de la instaurarea stării de urgență a fost adusă în discuție situația în care cursurile se vor putea relua în școli. Grupul de Comunicare Strategică a făcut un anunt cu privire la faptul că au fost stabilite măsurile de prevenire și combatere a îmbolnăvirilor cu SARS CoV-2 în unitățile de învățământ.

Cum se va realiza accesul în instituții

Măsurile impuse au fost decise prin ordin comun, emis de către Ministerul Educației și Cercetării și de către Ministerul Sănătății. Acestea sunt valabile pentru toate structurile care se află în subordinea Ministerului Educației și Cercetării, conform Agerpres.ro.

Sursă -Pexels
Sursă -Pexels

Astfel, organizarea activităților în contextul epidemiologic prezent se va face după cum urmează:

  • accesul în instituții se va face organizat, respectând o suprafață de minim patru metri pătrați pentru fiecare persoana
  • distanța dintre oricare două persoane trebuie să fie de cel puțin doi metri
  • persoanele care prezintă o temperatură corporală mai mare de 37,3 grade Celsius vor avea accesul interzis
  • suprafețele expuse trebuie dezinfectate
  • se vor evita aglomerările de persoane

Condițiile de desfășurare a pregătirii pentru examenele naționale

Elevii care urmează să susțină examenele naționale vor beneficia de ore de pregătire. Așadar, cei aflați în clase terminale vor fi organizați în grupe de cel mult 10 elevi. Vor exista pauze de 10 minute la fiecare oră. În această perioadă de timp se vor aerisi încăperile. Programul va fi organizat astfel încât să nu existe mai mult de două grupe simultan.

Înainte de începerea activităţii, spaţiile vor fi dezinfectate cu substanţe biocide, pe bază de clor sau alcool, activitate urmată de aerisirea încăperii pentru o perioadă de cel puţin 30 de minute; accesul în interiorul unităţii de învăţământ preuniversitar se va realiza doar după dezinfecţia mâinilor, verificarea temperaturii – temperatură care nu trebuie să depăşească 37,3 grade Celsius – şi sub rezerva absenţei simptomelor virozelor respiratorii, conform comunicatului.

Urmăriți Impact.ro și pe
Iancu Andreea
Redactor online din 2013 și absolventă a UNIBUC, Facultatea de Litere, Specializarea Studii Europene. De asemenea, absolventă a cursurilor de Master din cadrul SNSPA, Facultatea de Comunicare și...