Ce mai face Radu Sîrbu de la O-Zone. Are nevastă, 3 copii și un alt nume de scenă

Daria Petrescu 08.01.2021, 15:57
Ce mai face Radu Sîrbu de la O-Zone. Are nevastă, 3 copii și un alt nume de scenă

În urmă cu mulți ani, Radu Sîrbu, alături de Dan Bălan și Arsenie Todiraș, a devenit un fenomen mondial. Totul, după lansarea piesei “Dragostea din Tei”, care le-a adus celor trei faima. Pe parcursul anilor, viața acestora s-a schimbat radical. Radu este căsătorit cu Ana, au împreună doi copii, însă și-a continuat cariera muzicală. Iată ce mai face și cum arată acum, Radu Sîrbu de la O-Zone.

Ce mai face Radu Sîrbu de la O-Zone

Anul trecut, la 15 ani de când au cunoscut succesul atât în țară cât și în străinătate, cei trei băieți de la O-Zone s-au reunit, într-un concert exceptional de Revelion, în Piața Constituției.

Ei au declarat atunci că se bucură să le facă fanilor o surpriză, dar că viața e la fel de frumoasă și după O-Zone.

“Minunată, fantastică. Fiecare are proiectele sale și ne merge destul de bine. Nu cred că O-Zone a fost o viață și acum e altă viață.

Radu are o familie frumoasă

Aia a fost o perioadă din viața noastră, o perioadă bună, care ne-a ajutat și ne-a învățat foarte multe, pe mine cel puțin și apoi a continuat mai departe”, spunea Radu Sîrbu.

Radu Sîrbu a mai marcat o colaborare, într-o formă restrânsă, cu Arsenie Todiraș, alături de care a lansat piesa “Lay Down”.

De-alungul timpului, Radu Sîrbu s-a împărțit cu brio între viața de familie și carieră. Artistul și Ana sunt împreună de peste 20 de ani și au trei copii, care le-au schimbat total viața.

Cine este Ana, soția lui Radu Sîrbu de la O-Zone

Ana, și ea artistă, a povestit recent într-un interviu pentru perfecte.md, despre rolul de mămică și despre cum a reacționat atunci când a aflat că este însărcinată.

„Toți trei au fost o mare surpriză. Noi ne doream copii, dar credeam mereu că nu este momentul potrivit. Despre Anastasia am aflat când Radu era prins în nebunia O-Zone și-l prindeam destul de rar pe acasă. Inițial pisicul nostru „Cupidon” ne-a dat de bănuit ceva, când stătea cu orele pe burtică mea și devenea agresiv dacă încercăm să-l dau jos.

Apoi am aflat și noi cu un simplu test de sarcina. Eram surprinși pentru că nu eram pregătiți. Eu aveam doar 23 de ani și nu aveam nici cea mai mică idee cum o să creștem un copil într-un apartament închiriat, cu un tată veșnic plecat.

Dar lucrurile s-au așezat la locul lor, iar noi ne-am asumat repsonsabilitatea și am hotărât că vom fi niște părinți minunați pentru micuța noastră. Al doilea copil a fost tare așteptat, doar că pe parcursul celor 8 ani în care nu a venit, ne-am obișnuit cu ideea că o să avem un singur copil și am renunțat să mai așteptăm, deși Anastasia mereu spunea că-și dorește o „fratioara””, a spus Ana.

„Să prind o nouă sarcina era imposibil”

„Cel de-al treilea copil a fost nu doar o surpriză ci un adevărat șoc. La doar un an distanță de la a două cezariană luptăm cu o hiperplazie endometriala gravă, care-mi punea în pericol posibilitatea da a mai avea vreodată copii. Țîn minte că urmă să fac o operație pe care am refuzat-o când am ajuns jos la recepție să completez actele și am mers pe niște tratamente hormonale în speranța că rezolv parțial problema.

Deci practic să prind o nouă sarcina era imposibil… îmi era foarte rău și puneam asta pe baza tratamentelor hormonale, stările de vomă erau cumplite și am mers la un ecograf absolut sigură că nu poate fi vorba de o sarcina, mai degrabă era vorba despe hiperplazia endometriala care se agravase. Am auzit că prin vis „Felicitări, sunteți in 8 săptămâni”, a mai adăugat ea.

Urmăriți Impact.ro și pe