Ce înseamnă încălzirea globală pentru Marea Neagră. Schimbările care vor avea loc în următoarea perioadă

Stan Filon, Narcisa Tomulescu 23.08.2021, 15:35
Ce înseamnă încălzirea globală pentru Marea Neagră. Schimbările care vor avea loc în următoarea perioadă

Unul dintre cele mai importante avertismente pe care le trage raportul ONU despre încălzirea globală se referă la creșterea oceanelor. Oceanele și mările lumii au crescut considerabil în ultima perioadă, iar acest lucru este legat de schimbările climatice la care asistăm cu toții.

Ce înseamnă, de fapt, încălzirea globală pentru Marea Neagră

Oceanele lumii continuă să crească în următoarele secole sau chiar milenii, sub infleunța topirii gheţarilor polari. Acesta este unul dintre semnalele de alarmă trase de raportul ONU despre încălzirea globală. Mările au crescut deja cu 20 de centimetri din 1990, însă ar putea creşte în continuare cu circa 50 de centimetri până în 2100. Climatologul Roxana Bojariu a explicat ce se întâmplă cu Marea Neagră, în aceste condiții.

Oamenii de știință cred că unele schimbpri par a fi ireversibile, cum ar fi aciditatea tot mai crescută a oceanelor, provocată de creșterea temperaturii apelor și interacțiunea cu gazele cu efect de seră din atmosferă. Impactul poate fi devastator pentru viața marină.

Ce inseamna incalzirea globala pentru Marea Neagra
Ce inseamna incalzirea globala pentru Marea Neagra

Schimbări ireversibile

”Din păcate, aceste transformări care țin de impactul schimbării climei asupra oceanului sunt printre cele ireversibile, pe scări de timp de sute și chiar mii de ani, dar evident că e o diferență între a avea un nivel de creștere a temperaturii medii globale cu 1,5 grade Celsius sau cu 2 grade Celsius. Creșterea ar putea fi dublă la 2 grade Celsius”, a explicat pentru Digi 24 Roxana Bojariu.

Expertl a vorbit și despre efectele încălzirii globale asupra Mării Negre. ”În cazul Europei, toate coastele la ocean sau la mări au această creștere a nivelului, cu excepția Mării Baltice, pentru că acolo avem mișcări care contrabalansează această tendință, mișcări datorate unor procese geologice, unele dintre ele legate de faptul că se topesc ghețarii, se redistribuie masa și apar mișcări oscilatorii pe verticală de natură mecanică”, a explicat Roxana Bojariu.

Coasta Mării Negre are o rază de creștere a nivelului mării cam la media nivelului oceanului planetar, cam de 3 mm pe an, însă aici este mai complexă situația, pentru că Marea Neagră este o mare închisă în continent și creșterea nu e foarte mult legată de creșterea nivelului oceanelor. Intervine, în schimb, debitul Dunării, care asigură cam 70 la sută din volumul de apă al Mării Negre, iar aici a influență ar putea-o avea topirea ghețarilor din Alpi”, a subliniat climatologul.

Urmăriți Impact.ro și pe
Stan Filon
Mi-am dorit întotdeauna ca articolele mele să schimbe lucrurile în bine, fie că am scris despre corupția din România  sau am prezentat poveștile de viață ale unor oameni obișnuiți. Îmi...