Ce înseamnă DAE și cum se calculează, de fapt. Mulți români habar nu au

Cazacu Alexandru 03.05.2023, 18:22
Ce înseamnă DAE și cum se calculează, de fapt. Mulți români habar nu au

Conform unui studiu realizat de Grupul de Economie Aplicată, majoritatea românilor care au contractat un credit nu știu ce înseamnă DAE. Totodată, o mare parte dintre clienții instituțiilor de cred spun că au înțeles condițiile prevăzute în contracte și comisioanele aplicate împrumutului respectiv.

Ce înseamnă DAE. Tot ce trebuie să știi despre dobânda anuală efectivă

Potrivit unui studiu realizat în urmă cu câțiva ani de către GEA, 90% dintre românii care au contractat un credit nu știu ce înseamnă DAE (dobânda anuală efectivă). Cu toate acestea, o mare parte dintre cei care au obținut un credit susțin că au înțeles condițiile prevăzute în contracte.

Dobânda anuală efectivă este un indicator care arată costul total al unui împrumut, inclusiv dobânda și orice alte taxe sau comisioane asociate cu împrumutul, exprimate ca o rată anuală. DAE include atât dobânda plătită pe parcursul anului, cât și orice alte costuri asociate cu împrumutul, cum ar fi comisioanele de tranzacționare sau taxele de administrare. Prin urmare, acesta este un indicator mai precis al costului real al unui împrumut.

Mai precis, dobânda anuală efectivă include toate sumele ce trebuie achitate în derularea creditului precum: suma împrumutată inițial, dobânda, comisioanele de acordare și analiză, dar și comisioanele de administrare.

Costuri care nu sunt incluse în DAE

În dobânda anuală efectivă nu sunt incluse costurile aferente asigurării sau altor garanții. De asemenea, în DAE nu sunt incluse costurile notariale și cele pentru evaluarea sau verificarea rapoartelor de evaluare a bunurilor admise în garanție.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

Nici comisioanele pentru servicii prestate la cerere și primele de asigurare aferente polițelor pentru riscuri generale nu sunt incluse în DAE. Unele instituții bancare nu includ nici costurile asigurărilor de viață.

Ce înseamnă DAE și cum se calculează

Modul de calculare al dobânzii anuale efective este stabilit la nivel european. În acesta sunt incluse taxele și comisioanele practicate pentru creditul acordat de instituția respectivă. La acestea se adaugă și rata dobânzii anuale.

Tot în acest calcul se ține cont și de perioada de rambursare a împrumutului, aceasta fiind invers proporțională cu valoarea DAE. Concret, dacă creditul are o valoare mică și este rambursat într-o perioadă scurtă de timp (o lună de exemplu), putem discuta de un DAE de ordinul miilor. Pe de altă parte, pentru un credit luat pentru o perioadă mai lungă, de peste un an, valoarea dobânzii anuale efective va fi mult mai mică.

La calcularea DAE se ține cont, în mare măsură, și de tipul dobânzii practicate. Aceasta din urmă poate fi fixă sau variabilă. Dacă comparăm două oferte de credit cu dobândă fixă, mai avantajoasă va fi oferta vu cea mai mică DAE. În schimb, dacă vorbim despre compararea a două oferte cu dobândă variabilă sau a unui credit cu dobândă variabilă și a unui cu dobândă fixă, există posibilitatea ca suma ce trebuie rambursată să fie mai mare, chiar dacă valoarea dobânzii anuale efective este mai mică.

Ce înseamnă DAE
Ce înseamnă DAE și cum se calculează

Care este rolul dobânzii anuale efective

Pentru a înțelege mai bine ce înseamnă DAE, trebuie să menționăm faptul că rolul acestei dobânzi le permite celor care au nevoie de un împrumut să compare costul creditelor pe care le oferă instituțiile de credit.

În ceea ce privește compararea, aceasta se poate face simulând împrumuturi pentru aceeași sumă și pentru aceeași perioadă de timp la instituțiile vizate. Decizia finală trebuie să aibă la bază nivelul DAE, indiferent de tipul finanțatorului de la care se ia creditul. Acest nivel va fi influențat de perioada de timp pentru care se solicită creditul și de rata dobânzii, dar și de taxele aferente.

După cum am menționat și anterior, formula de calcul care fundamentează costul DAE este stabilită la nivel european, iar prin aceasta, toate costurile unui credit sunt exprimate procentual.

Urmăriți Impact.ro și pe
Cazacu Alexandru
Alexandru s-a alăturat echipei Impact.ro încă de acum doi ani. Este specializat în materiale SEO din domeniile social, știință, cultură și utile, însă îi face plăcere să scrie și...