Primele zile de toamnă aduc cu ele și printre cele mai frumoase tradiții românești. Pe lângă coloratul mărțișor, oferit de bărbați doamnelor și domnișoarelor și celebrarea mamelor, pe 8 martie, românii își aleg și „babele” – zilele ce le vor arăta, în funcție de vreme, cum le va merge în restul anului. Află ce înseamnă dacă plouă în ziua Babei tale, nu este semn rău!
Poate mai mult ca în oricare altă perioadă din an, de pe 1 până pe 9 martie, românii verifică în fiecare dimineață prognoza meteo și sunt atenți la fiecare schimbare, oricât de mică, a vremii. Motivul nu este legat neapărat de vreun plan de vacanță, ci de una dintre cele mai vechi superstiții din cultura poporului nostru.
Totul pornește de la legenda Babei Dochia, cea care aduce iarna și care, la începutul lunii martie începe să își dea jos câte un cojoc din cele nouă. Cu fiecare haină scoasă, afară se face mai cald, iar iarna este inlocuită de primăvară.
Din generație în generație, la începutul lunii martie, fiecare român își alege câte o Babă, dar nu oricum! Unii spun că ziua trebuie să reprezinte data nașterii – dacă este formată din două cifre, acestea se adună – alții, mai relaxați, susțin că este alegerea fiecăruia.
Tot tradiția ne spune că în funcție de cum va fi vremea în ziua Babei, așa ne va merge pentru tot restul anului. Dacă cerul este senin și soarele strălucește, persoana va avea parte de multe momente fericite și va avea noroc tot anul.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Mulți cred că dacă plouă în ziua Babei, este un semn rău, însă nu este deloc așa. Se spune că dacă ninge sau plouă în ziua aleasă este semn de bogăție și prosperitate.

Când spunem „1 Martie” ne gândim automat la mărțișor, însă mulți au uitat sau poate nu au știut niciodată ce simbolizează. Se spune că firul alb împletit cu cel roșu al mărțișorului reprezintă îmbinarea luminii cu viața.
„Combinaţia de alb şi roşu nu este altceva decât expresia vizuală a relaţiei dintre om şi mediu sau de viaţă. Albul reprezintă lumina, puritatea, candoarea, iar roşul viaţa, fiind expresia sângelui, deci pulsare, vitalitate şi, întotdeauna, tinereţe. În firul mărţişorului se împletesc cele două semnificaţii – lumina şi viaţa.
Femeia care împletea, de obicei, cele înţelepte, „transmitea” şnurului, implicit celui care urma să îl poarte, acest tip de convingere – că „va avea rod”. Şi acest lucru nu se referea doar la naşterea de prunci, ci la succes, la împlinire, la realizare”, a explicat Doina Işfanoni, cercetător ştiinţific la Muzeul Satului din Capitală.
În cele mai multe zone ale țării, mărţişorul se poartă nouă zile. Potrivit tradiției populare, se spune că șnurul alb cu roșu trebuie pus la mână înainte de a te da jos din pat, pentru ca norocul să-ți surândă tot anul.