Ce greșeală uriașă faci atunci când folosești cardul de credit. Așa pierzi foarte mulți bani

Corina Oprea 10.05.2023, 10:04
Ce greșeală uriașă faci atunci când folosești cardul de credit. Așa pierzi foarte mulți bani

Și tu plătești mereu cu cardul de credit? Află la ce riscuri te expui și cât de mulți bani pierzi când faci astfel de plăți. Poate pare foarte util, dar nu ești deloc mai avantajat dacă recurgi la această metodă de fiecare dată când cumperi ceva. Specialiștii au dezvăluit capcana în care cad oamenii care au apelat la astfel de împrumuturi.

Capcana în care te trage plata cu cardul

În ultima vreme, majoritatea oamenilor au un card de credit. Plătesc cu el ori de cât ori au nevoie, fără să se gândească la faptul că ar trebui să fie mai selectivi și să își stabilească anumite obiective atunci când optează pentru un astfel de împrumut de la bancă.

Unii consideră cardul de credit un sac fără fund, cel mai bun prieten fie că este vorba despre facturi, electrocasnice sau chiar alimente, în timp ce alții știu că trebuie să fie atenți cu el. Analiști atrag atenția asupra aspectului că nu trebuie să îl folosim ca pe un card de debit, ci să fim atenți, pentru că este un împrumut și riscul să plătim bani mulți în plus este foarte mare.

„Dacă este cu atenţie administrat, tu ai două luni în care poţi să îţi plăteşti facturile, cu cardul de credit. Nu ai de ce să mergi la bancă, la ghişeele operatorilor. Să ai plătite la zi toate creditele şi toate facturile este un confort extraordinar.”, a declarat Adrian Mitroi, analist economic, pentru Observator.

Cardul de credit poate deveni o adevărată pagubă dacă este folosit pe termin lung, în locul cardului de debit sau a banilor cash. Important este să rambursezi la timp suma stabilită de bancă și să ai banii în cont în ziua exactă. Astfel, eviți să te alegi cu o dobândă mare și nu intri la cheltuieli inutile.

Dacă nu îți îndeplinești îndatoririle pentru care ai semnat în contract când ai făcut împrumutul, dobânzile pot ajunge și la 20%, de la 5% sau 10%, cât ai stabilit inițial.

„Capacana sau lucrul la care trebuie să fim puţin atenţi este, o dată, creşterea consumului. Sunt statistici, undeva spre 30% cumperi mai mult atunci când plăteşti ceva cu cardul de credit faţă de cash sau faţă de un card de debit.”, a explicat și Adrian Asoltanie, consultant financiar.

Urmăriți Impact.ro și pe