Ce faci dacă plantele de apartament au făcut mucegai. Cele mai simple soluţii
Este imposibil să nu fi observat un puf alb în ghiveciul cu flori, mai ales în cazul plantelor de apartament. Acela este mucegai și trebuie curțat cât mai repede pentru a păstra plantele sănătoase Dar, iată care sunt cele mai bune soluții pentru a scăpa de mucegaiul din ghiveci.
Cum scapi de mucegaiul din ghiveciul cu flori
Cauzele care duc la apariția mucegaiului la platele de apartament sunt legate de umiditate și temperaturi ambientale ridicate. Aerul neaerisit, căldura și udarea în exces sau frecventă sunt condiții propicie pentru aparția mucegaiului.
Daca vezi un strat superficial de mucegai pe pământul dintr-un ghiveci, primul lucru pe care ar trebui să-l faci este să-l îndepartezi cu o lopețică folosită la grădinărit. Însă, dacă este afectat tot ghiveciul, atunci ar fi bine să schimbi tot pământul, iar ghiveciul ar trebui spălat și dezinfectat, cu apă și detergent, în care se pune oțet, sau cu o soluție cu apă și clor.
Și frunzele plantelor pot fi afectate de mucegai și este important să fie îndepărtat cu o cârpă moale și uscată sau pulverizând pe ele produse specifice. Un alt pas în eliminarea mucegaiului este înlocuirea pământului cu unul prospăt cu aditivi benefici de la fitofarmacie sau preparați în casă. Foarte bună este și soluția cu bicarbonat de sodiu divolvat în apă, cu care se pulverizată pe pâmânt.
Cum să previi apariția mucegaiului la plantele de apartament
Există o serie de soluții simple care vor preveni apariția mucegiului și de care ar fi bine să ții cont atunci când îngrijești plantele care îți înfrumusețează casa.
- Aerisește frecvent camerele în care ai plante și când este vreme bună scoate-le la aer. Soarele este un bun aliat împotriva mucegaiului.
- Nu exagera cu udatul pentru a evita excesul de umiditate din sol, deoarece aceasta reprezintă un mediu numai bun pentru apariția mucegaiului. Nu e buni să abuzezi nici de îngrășăminte.
- Drenajul trebuie să fie bun, altfel ghiveciul reține mai multă apă decât ar fi necesar. De aceea, este indicat ca pe fundul vasului să se pună pietriș. Este o soluție excelentă pentru a obține un drenaj foarte bun.
- Frunzele și tulpinile trebuie păstrate în stare bună, ștergându-le cu o cârpă uscată pentru a îndepărta praful și eventualele microorganisme dăunătoare.