Ce făcea George Burcea înainte să se cupleze cu Andreea Bălan. Cum făcea rost de bani

02 03. 2020, 14:35

Pentru ei, dragostea a durat numai 4 ani, căci între timp și-au făcut loc orgoliile și lipsa de solidaritate. Începutul a fost frumos, iar pentru ambii parteneri se dorea a fi o veșnicie. Cei doi s-au cunoscut la filmările unui videoclip, iar de atunci au rămas împreună. Despre Andreea știm multe, dar cu ce se ocupa George înainte ca numele să-i fie pe buzele tuturor, nu. Cum făcea rost de bani actorul?

Ce făcea George Burcea înainte să se cupleze cu Andreea?

Lucrurile s-au precipitat în privința cuplului Bălan-Burcea, iar adevărul a ieșit la iveală. După ce artista a scris în mediul online că tot ce a relatat presa a fost adevărat, de asemenea, și actorul a confirmat situația, printr-un gest. Degradarea relației lor a ajuns la un nivel înalt, iar pasul următor a fost separarea oficială, care s-a petrecut vineri. Actorul și-a luat lucrurile din locuința pe care o împărțea cu cântăreața.

Cu toate acestea, nimic nu avea să prevestească situația critică dintre cei doi, căci începutul a fost promițător. Cei doi s-au cunoscut la filmările unui videoclip de-al Andreei, iar de atunci au rămas împreună. Până în acel moment, George și-a început cariera de actor făcând pe animatorul la petrecerile pentru copii.

Ce personaj juca actorul?

Încă soțul Andreei Bălan a lucrat ca marinar până în urmă cu 8-9 ani, după care și-a dat seama că vrea să fie actor. S-a întors, a intrat la facultate și a fost nevoit să muncească pentru a se putea întreține în București. În anul 2013, acesta a început să facă bani în calitate de animator la petrecerile pentru copii, muncă ce nu este străină de tinerii actori ori studenți la actorie.

George Burcea, la o petrecere pentru copii

Unul dintre personajele pe care George le-a jucat la petrecerea organizată de un afacerist din Capitală pentru copilul lui se numește Sportacus și este super-eroul agil din ”Orășelul leneș”.