Ce face Andreea Berecleanu pentru soțul ei, în fiecare seară. ”Ne prinde și 2 noaptea”

Ana Anitoiu 21.12.2020, 16:27

Andreea Berecleanu a dezvăluit ce face pentru soțul ei, în fiecare seară. Frumoasa prezentatoare de televiziune a precizat că pe ea și pe partenerul ei de viață, medicul estetician Constantin Stan, îi prinde și ora 2:00 noaptea împreună. În plus, ea a povestit despre lecțiile pe care le-a învățat de la cei doi copii ai ei, precum și ce obișnuiește să facă pentru a scăpa de stres.

Andreea Berecleanu, dezvăluire din viața personală. Ce face pentru soțul ei, în fiecare seară

Prezentatoarea TV a dezvăluit că ea și soțul ei fac întotdeauna tot posibilul să se vadă cât mai mult, deși amândoi au profesii solicitante. O regulă pe care și-au stabilit-o este să ia masa de prânz împreună întotdeauna, mai ales că biroul ei se află aproape de clinica lui.

”Apoi, indiferent cât de târziu iese din sala de operații, îl aștept și ne poate prinde chiar și 2 noaptea. Dimineața o luăm de la capăt, începând cu o cafea pentru fiecare, iar weekendurile le petrecem în familie și alături de prieteni. Suntem fericiți cu ce avem, nu ne dorim decât să fim sănătoși și să ne bucurăm de aceste momente”, a mai spus Andreea Berecleanu, într-un interviu pe care l-a acordat pentru unica.ro.

Ce face Andreea Berecleanu pentru sotul ei, in fiecare seara. ”Ne prinde si 2 noaptea”
Andreea Berecleanu si sotul ei

Cum își rezolvă Andreea Berecleanu divergențele cu soțul ei

De asemenea, frumoasa prezentatoare Andreea Berecleanu a explicat prin ce metodă își rezolvă ea și soțul ei divergențele care mai apar între ei. În plus, ea a spus și ce natură au, de cele mai multe ori, aceste discuții în contradictoriu din viața ei de cuplu.

”Sigur că putem avea și păreri diferite, eu cred că face parte din evoluția oricărui cuplu, acolo unde e dragoste. Ni le respectăm, comunicăm, tragem concluziile și mergem mai departe. De obicei, aceste discuții sunt legate de viziuni diferite în aspecte din zona profesională. Pe plan personal însă, punctele noastre de vedere coincid în toate privințele”, a spus ea.

Andreea Berecleanu a primit lecții importante de la copiii ei

Prezentatoarea TV a dezvăluit și care sunt cele mai frumoase lecții pe care le-a învățat de la Eva și Petru, cei doi copii pe care îi are din prima ei căsnicie, cu Andrei Zaharescu. Aceștia au învățat-o câteva lucruri esențiale, dintre care unele sunt greu de aplicat pentru multe persoane.

”Să râd cât pot de des și de mult, să nu mă iau prea în serios, să le ascult cu atenție argumentele când avem păreri diferite, să nu iau în tragic minciunile, ele pot fi nevinovate. Să încerc să nu mai muncesc de dimineață și până seara, fără pauze”, a spus Andreea Berecleanu.

Ce rețetă are Andreea Berecleanu pentru a-și menține echilibrul în viață

Totodată, Andreea Berecleanu a spus ce rețetă are pentru a-și menține echilibrul între viața personală și cea profesională. Pe cei care întâmpină dificultăți în acest sens, prezentatoarea îi sfătuiește să-și urmeze instinctul și să se lase influențați doar de dragoste. În plus, ea a spus ce face ca să își recapete tonusul și să țină la distanță stresul.

”Dorm. Stau lungită și încerc să mă relaxez cât mai bine. Ascult muzică clasică și fac masaj. Mă plimb în parc și respir adânc, vizitez locuri care-mi plac, gătesc ceva special, mă uit la un film clasic, recitesc o carte care mi-a plăcut, încerc să alung gândurile rele sau ce mă copleșește în acel moment”, a spus ea.

Urmăriți Impact.ro și pe
Ana Anitoiu
Cine sunt? Un om, înainte de orice altceva. Mi-am descoperit înclinația către scris pe vremea când n-aveam buletin. Mă fascina Eminescu și câștigam un concurs de poezii. La liceu, am lăsat...