Ce este o recesiune și care sunt efectele sale. Principalele cauze ale unei recesiuni

11 10. 2023, 14:10

De-a lungul anilor, lumea a trecut prin mai multe perioade de criză economică, iar de cele mai multe ori, apariția acestora a fost influențată de evenimente cu impact negativ asupra economiei mondiale. Așa se face că, țările lumii au fost nevoite să facă față situației, economia acestora intrând în recesiune. Dar ce este o recesiune și care sunt efectele acesteia? Ei bine, răspunsul îl veți afla în continuare.

Ce este o recesiune și care sunt efectele sale

Mai întâi, trebuie să menționăm faptul că, în lumea financiară, recesiunea nu este atât de atât de gravă precum depresiunea sau criza economică. În economie, termenul de „recesiune” face referire la o scăderea producției, o stagnare temporară a afacerilor, o reducere a investițiilor.

Concret, este vorba despre o fază în care întreaga activitate economică intră în declin. Oficial, este considerată o perioadă de recesiune atunci când rata variații PIB-ului este negativă pentru două trimestre la rând.

Această situație neplăcută, când ritmul creșterii economice este încetinit neintenționat, apare în urma reducerii venitului producătorilor în raport cu cel anterior sau cu cel anticipat. Adică atunci când producătorii economici au mai puțini bani în raport cu perioada precedentă sau decât au anticipat.

Cât de gravă este o recesiune

Analiștii economici susțin că nu există o definiție concretă pentru recesiune. Cert este faptul că, la nivelul unui stat, aceasta poate fi determinată, după cum spuneam, de creșterea negativă a PIB-ului timp de două trimestre consecutive. Abia după ce Produsul Intern Brut crește pozitiv începe oficial și revenirea economică.

Biroul Național de Cercetare Economică din SUA a propus o definiție mai complexă a recesiunii. Potrivit instituție, recesiunea este „un declin semnificativ al activității la nivel național, care durează mai mult de câteva luni și este vizibil prin scăderea Produsului Intern Brut, a veniturilor reale ale populației, a numărului de angajați din economie, a producției industriale și a vânzărilor cu amănuntul și cu ridicată”.

Totuși, există și o altă definiție a recesiunii. Conform acesteia, recesiunea face parte din sfârșitul unei crize economice și poate fi marcată mai degrabă de o micșorare a ratei de creștere, decât de o scădere totală a producției.

Dacă rata de creștere a producției este îndeajuns de pozitivă, o recesiune poate fi marcată printr-o diminuare a ratei de creștere, fără a fi vorba de o scădere absolută a producției, spun specialiștii. De obicei, termenul de „recesiune” este utilizat pentru varianta mai puțin gravă a unei crize. În schimb, termenul de „depresiune” se folosește pentru varianta mai gravă. O recesiune severă sau prelungită (3 – 4 ani) este considerată depresiune economică.

Ce este o recesiune și care sunt efectele acesteia

Ce este și cât durează o recesiune globală, potrivit FMI

După cum susține Fondul Monetar Internațional, recesiunea globală durează între 8 și 10 ani. Conform sursei citate, această fază economică apare atunci când, la nivel mondial, Produsul Intern Brut crește cu doar 3% sau mai puțin.

Chiar și așa, recesiunea nu este atât de gravă precum o criză economică. Tocmai de ceea, ieșirea din această situație ar trebui să intervină destul de rapid. Bineînțeles, asta se va întâmpla dacă autoritățile statului respectiv iau măsurile necesare în acest sens.

Principalele cauze ale unei recesiuni

Acum că știm ce este o recesiune, haideți să aflăm împreună și care sunt cauzele acesteia. Mai precis, recesiunea apare din cauza confluenței unui set de factori ai activității economice. Printre cele mai comune cauze se numără și următoarele.

  • Supraproducția – atunci când bunurile sau serviciile sunt produse dincolo de puterea de cumpărare a cetățenilor.
  • Reducerea consumului – cererea scade din cauza fricii de viitoarele perspective ale recesiunii. Adică oamenii consumă ceea ce consideră că este necesar.
  • Lipsa investițiilor și formarea de capital nou – atunci când mulți investitori se îndepărtează pentru a-și proteja capitalul.
  • Corupția politică și economică – chiar și gestionarea neregulată a intereselor și a resurselor economice pot duce la o recesiune, spun specialiștii.