Ce este, de fapt, valoarea reziduală a unui automobil. La ce trebuie să fii atent atunci când cumperi o mașină

Ioana Bucur 17.08.2022, 12:36
Ce este, de fapt, valoarea reziduală a unui automobil. La ce trebuie să fii atent atunci când cumperi o mașină

Când vine vorba despre industria auto, cei mai puțin pricepuți ajung să se lovească de o listă destul de lungă de termeni pe care nu îi cunosc. Acum a venit momentul să elucidăm o mică parte din mister și să aflăm ce este, de fapt, valoarea reziduală a unui automobil și la ce trebuie să fii atent când cumperi o mașină.

Ce este valoarea reziduală a unui automobil

Cunoscător sau nu, toată lumea știe că în momentul în care un autoturism nou-nouț iese de pe poarta reprezentanței, valoarea îi scade cu câteva procente. Odată cu trecerea timpului, acest proces nu face decât să continue, dar în ritmuri diferite, în funcție de marca și modelul mașinii.

Dacă ai dat 100.000 pe mașină, în momentul în care ai cumpărat-o, și ai vândut-o cu 20.000 de euro, un deceniu mai târziu, înseamnă că automobilul s-a depreciat cu 80% și că valoarea sa reziduală este de 20%.

Valoarea reziduală a unui automobil este, de fapt, un criteriu foarte important de care ar trebui să ținem cont în momentul în care vrem să cumpărăm o mașină în leasing. Dacă două modele sunt puse la vânzare la același preț, dar valoarea reziduală este diferită, și ratele vor fi calculate în mod diferit. În plus, vei putea să o vinzi apoi la un preț mult mai mare în comparație cu cele care se depreciază mai rapid.

Valoarea reziduală absolută reprezintă pragul sub care valoarea autoturismului nu va trece.

Evident, prețul unei mașini la mâna a doua este puternic influențat de anul fabricației și de kilometraj, dar ele îmbătrânesc în ritmuri diferite. De cele mai multe ori, camionetele, SUV-urile pe șasiu de camionetă și mașinile sport își păstrează cea mai mare valoare.

Ce este, de fapt, valoarea reziduala a unui automobil. La ce trebuie sa fii atent atunci cand cumperi o masina

Mașinile care se depreciază cel mai mult

Specialiștii de la Carvertical au realizat recent un studiu prin care s-a dorit identificarea mărcilor auto care se depreciază cel mai mult și cel mai puțin. Pentru asta, au fost analizate peste 72 de milioane de unități de date între 2019 și 2022 în SUA, Europa și Australia.

Top cinci mărci care se depreciază cel mai puțin:

  • Porsche: – 64,4%
  • Jeep: – 84,4%
  • Mini: – 85,5%
  • Land Rover: – 86,3%
  • Jaguar: – 86,7%

Top cinci mărci care se depreciază cel mai mult:

  • Chrysler: – 96,8%
  • Audi: – 96,2%
  • Seat: – 95,8%
  • Skoda: – 95%
  • Infiniti: – 94,7%
Urmăriți Impact.ro și pe
Ioana Bucur
Fac parte din grupul curajoșilor care au decis să rămână în România și sunt dovada vie a faptului că destinul găsește mereu o cale de a ne  aduce pe drumul ce ne-a fost ales. Mă...