Ce decizie a luat Ministerul Turismului după gafa României la târgul de la New York. Consulatul s-a lăudat cu o perdea și câteva poze scoase la imprimantă

Ana Anitoiu 19.04.2022, 18:07

Ministerul Turismului a luat o decizie după gafa României la târgul de la New York, unde Consulatul s-a lăudat cu o perdea neagră și câteva poze scoase la imprimantă în format A4. Standul a generat numeroase critici, atât din partea oamenilor de rând, cât și din partea specialiștilor și a unor politicieni.

Cum s-a prezentat Consulatul României la New York

Consulatul României la New York a publicat pe Facebook o fotografie cu standul țării la târgul internațional de turism. Acesta s-a lăudat cu „diseminarea informațiilor exclusive” și cu ofertele de turism pe care le-a prezentat. Însă, în imagine s-a văzut cum a fost reprezentată țara cu ajutorul unor poze cu obiective turistice imprimate în format A4, prinse pe o perdea neagră.

„În zilele de 19 și 20 martie 2022, a avut loc la New York, Târgul Internațional de turism The Travel & Adventure Show, în cadrul căruia România a deținut un stand de prezentare și promovare a produselor turistice autohtone. Manifestarea a constituit spațiul mult așteptat de specialiștii din domeniu pentru a disemina informații exclusive, oferte de călătorie și programe turistice care nu pot fi găsite într-o astfel de prezentare nicăieri altundeva.

Reprezentanții țării noastre au beneficiat, pe toată durata desfășurării evenimentului, de suportul și sprijinul logistic al conducerii Consulatului General al României la New York și al echipei Biroului de Promovare Comercială și Economică”, a arătat mesajul publicat de Consulatul General al României la New York, ulterior șters.

Printre cei care au criticat prezentarea țării la târgul de turism de la New York s-a numărat și Claudiu Năsui, fost ministru USR al Turismului. El a spus că oamenii din spatele acestei prezentări au un salariu lunar de cel puțin 6.000 de euro, ce poate ajunge și până la 12.000 de euro pe lună.

Ce decizie a luat Ministerul Turismului dupa gafa Romaniei la targul de la New York
Imaginea publicata de Consulatul General al Romaniei la New York

Ce decizie a luat Ministerul Turismului după gafă

În urma acestei gafe, Ministerul Turismului a luat o decizie. Mai exact, participarea la târgurile internaționale de turism, cu stand de țară, va fi regândită şi asumată de Consiliul de Brand Turistic Naţional (CBTN) şi de Consiliul Consultativ al Turismului (CCT). Până atunci, toate participările la astfel de evenimente vor fi suspendate.

Această decizie a fost luată după discuții ce au avut loc astăzi între ministrul Turismului, Constantin-Daniel Cadariu și membri din sectorul public şi privat, numiţi în cadrul celor două structuri consultative, CBTN și CCT.

Cele două structuri vor elabora cât mai curând o nouă procedură de participare la manifestările expoziţionale din domeniul turismului din străinătate, sub pavilion naţional de tip standard. O cerinţă explicită este ca standul şi întregul concept de promovare, pentru fiecare eveniment în parte, să fie prezentate în adunarea membrilor CBTN și CCT și apoi aprobate.

Alte măsuri anunțate de ministrul Turismului

De asemenea, ministrul Turismului a anunțat că au fost demarate anchete disciplinare în cadrul Direcţiei Generale Turism. Oficialul a spus și că a fost suspendată participarea la târgurile internaţionale a persoanelor desemnate de către minister care au făcut parte din delegaţia de la New York. Vor fi chemați la comisia de disciplină și ataşaţii economici din Statele Unite ale Americii.

Ministrul Turismului a cerut la Ministerul Afacerilor Externe o analiză a conduitei profesionale a personalului din Consulatul General al României la New York. Oficialul a atras atenția asupra faptului că angajații nu au semnalat cele constatate la stand și au decis să promoveze o fotografie care să afecteze imaginea națională.

Urmăriți Impact.ro și pe
Ana Anitoiu
Cine sunt? Un om, înainte de orice altceva. Mi-am descoperit înclinația către scris pe vremea când n-aveam buletin. Mă fascina Eminescu și câștigam un concurs de poezii. La liceu, am lăsat...