Ce comisioane plătești când scoți bani de pe card în Bulgaria. Aşa poți folosi cel mai bine Revolut în țara vecină

Alexandru Catalan 25.07.2022, 21:17
Ce comisioane plătești când scoți bani de pe card în Bulgaria. Aşa poți folosi cel mai bine Revolut în țara vecină

Sutele de turiști români, posesori de carduri Revolut, care au ales să-și facă vacanța în Bulgaria  sau oricare alt loc de pe mapamond nu trebui să uite principalele reguli de utilizare a acestor tip de carduri. Chiar dacă mintea le stă la vacanță! Fiindcă altfel se pot trezi cu plata unor comisioane pe care unii dintre noi nu le iau de la bun început în calcul, pe diverse motive.

Cum poți folosi cel mai bine Revolut în țara vecină

IMPACT.RO a stat de vorbă cu un reprezentant Revolut pentru a-ți oferi cele mai bune sfaturi în materie și pentru a evita, spre exemplu, să faci o investiție serioasă în leva, atunci când nu-ți propui în niciun caz așa ceva, în concediul pe care ți l-ai fixat cu luni bune înainte la vecinii noștri de la sud de Dunăre.

„Primul lucru pe care trebuie să-l faci e să nu uiți că e mai bine să folosești cardul Revolut pentru plata cu POS-ul, decât să-l folosești ca pe oricare alt card de tip bancar și să extragi bani din ATM-uri.

În acest din urmă caz, regula e cea pe care o aplici și în România. Pe scurt, vei avea parte de retrageri fără comision de la bancomat, dar nu mai mult de cinci sau a căror valoare totală este egală cu suma de 800 de lei per lună.

Dacă vei extrage din prima încercare 800 de luni, atunci nu mai e vorba de alte retrageri fără plata unor comisioane. Iar comisionul care se aplică e cel de 2% din suma retrasă.

Sau maxim cinci lei, per fiecare operațiune de acest tip”, a precizat Luiza Domnișoru, director de Comunicare Revolut România pentru IMPACT.RO.

turisti
Cum poti folosi Revolut in Bulgaria

„Cardurile Revolut indică cursurile de schimb valutar real”

Reprezentantul Revolut România spune că recomandă cu tărie utilizarea cardurilor în sistemul plăților interbancare, întrucât în aceste cazuri nu apar comisioane de tipul celor reținute în cazul în care ne alimentăm portofelul cu bani de la ATM-uri.

„Cardurile Revolut indică cursurile de schimb valutar real, fiindcă primim informații pe acest subiect de la surse independente și foarte credibile.

Ca atare, fiecare posesor de asemenea card poate vedea cursul de schimb valutar în aplicația Revolut înainte de efectuarea unui schimb sau a unui transfer bancar care implică un schimb și poate lua astfel cea mai bună decizie pentru el în funcție de datele primite”, adaugă aceeași Luiza Domnișoru.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

Ea mai indică și faptul că ulterior efectuării schimburilor bancare, cardurile îți arată și comisioanele percepute pentru fiecare tranzacție de acest tip efectuată.

Revolut se poate lăuda în România cu peste două milioane de clienți. Potrivit unui recent sondaj realizat de cei de la Revolut, 26% dintre români au decis anul acesta să-și facă vacanța în străinătate.

În plus, alte șapte procente din totalul celor intervievați au decis să meargă în diverse locuri și din țară, dar și din afara țării. Potrivit aceluiași studiu, suma medie pe care românii au luat-o în calcul pentru a o cheltui în vacanța din 2022 se ridică la 2.894 de lei, de persoană.

Cei care au reușit să-și facă cele mai bune proiecții financiare pe tema cheltuielilor personale în vacanță au fost persoanele din categoria 18 – 24 de ani.

Urmăriți Impact.ro și pe