Ce au făcut cei doi bodyguarzi care stau mereu lângă Cristiano Ronaldo până să ajungă să îl păzească pe fotbalist. S-a aflat tot despre ei

Andrei Cezar, Gabriel Alexandru 25.11.2021, 11:20

Lui Cristiano Ronaldo nu are de ce să îi mai fie teamă. La Manchester United nu îi este amenințat postul de titular, iar în afara terenului se simte mai în siguranță ca niciodată. Superstarul portughez și-a angajat recent doi bodyguarzi care îl supraveghează în permanență.

Lui Cristiano Ronaldo nu îi este teamă cu ei! Cu ce s-au ocupat bodyguarzii lui CR7 înainte să îl păzească

Atacantul portughez a fost din nou eroul lui Manchester United în victoria cu Villareal din Champions Legue, 2-0, care a asigurat calificarea englezilor în optimile Champions League. Cristiano Ronaldo a avut o contribuție majoră în partida de marți. El a înscris primul gol și a contribuit la marcarea celui de-al doilea.

La scurt timp după terminarea partidei, Ronaldo și-a exprimat bucuria pentru calificarea în fazele superioare ale competiției sale favorite pe pagina de Instagram.

Mereu minunat să joc în Spania, e grozav să câştig aici, e satisfăcător, e o ţară în care mereu m-am simțit special. Felicitări băieților pentru o victorie mare care ne plasează acolo unde ne e locul! Suntem Man. United și nu ne vom opri din a lupta pentru acest club! Haideți, Diavolilor!”, a scris Ronaldo.

Starul portughez se simte în siguranță atât pe teren, cât și în afara lui. Doi bodyguarzi au grijă ca Ronaldo să fie protejat 24 de ore din 24, în contextul în care în Manchester s-au înmulțit actele de violență între diferite bande.

Atacantul a apelat la serviciile lui Sergio and Jorge Ramalheiro, frați gemeni cu o experiență bogată în teatrele de operațiuni. Cei doi au făcut parte din trupele de Commando în Afganistan, iar după retragerea din cadrul forțelor speciale au făcut parte dintr-o unitate de servicii secrete care se ocupă cu protecția politicienilor și ai altor oficiali.

Ce au facut cei doi bodyguarzi care stau mereu langa Cristiano Ronaldo pana sa ajunga sa il pazeasca pe fotbalist. S-a aflat tot despre ei

”Se pot amesteca ușor în mulțime și au reacții extrem de rapide la nevoie”

Sergio și Jorge Ramalheiro sunt originari dintr-o localitate din apropierea capitalei Portugaliei, Lisabona și mai au un frate care activează în poliție.

Sergio and Jorge se îmbracă elegant, arată foarte bine. Ei se pot amesteca ușor în mulțime, dar au reacții extrem de rapide la momentul potrivit”, sunt descrise gărzile de corp în presa din Portugalia.

Până acum, Cristiano Ronaldo a avut ca bodyguarzi un fost luptător MMA, Goncalo Salgado, și un fost membru al forțelor speciale, Nuno Marecos.

Peste aproximativ 2 luni, Cristiano Ronaldo va împlini 37 de ani. Superstarul portughez are și o familie numeroasă. Este tatăl a patru copii și mai așteaptă încă doi. Partenera sa Georgiana Rodriguez a anunțat că este însărcinată cu gemeni.

Urmăriți Impact.ro și pe