Ce au descoperit medicii despre moartea lui Petrică Mîțu Stoian. Concluziile trase marți, 9 noiembrie

Iancu Andreea 09.11.2021, 13:18
Ce au descoperit medicii despre moartea lui Petrică Mîțu Stoian. Concluziile trase marți, 9 noiembrie

Petrică Mîțu Stoian se stingea din viață în urmă cu câteva zile, mai exact sâmbătă, la Spitalul din Reșița, în urma unor complicații apărute post-Covid. Artistul, care urma o terapie hiperbară și lua un tratament cu anticoagulante, a ajuns în stare septică la spital și, din păcate, cadrele medicale nu l-au mai putut salva. În urma efectuării autopsiei, medicii au descoperit noi detalii despre moartea lui Petrică Mîțu Stoian, surse neoficiale menționând concluziile la care au ajuns specialiștii în privința cauzei decesului artistului.

Care sunt concluziile la care au ajuns medicii după moartea lui Petrică Mîțu Stoian

Vestea morții artistului Petrică Mîțu Stoian a luat prin surprindere pe toată lumea. Cântărețul de muzică populară se vindecase de Covid-19 în urmă cu mai multe săptămâni, însă rămăsese cu unele sechele în urma bolii. De aceea, i se recomandase terapia hiperbară, devenită extrem de celebră printre cei care au depășit această afecțiune. Din păcate, după prima ședință de tratament la o clinică din Caraș-Severin, artistul a început să se simtă tot mai rău.

Decesul cântărețului a survenit la spital, acolo unde ambulanța l-a transportat după ce a acuzat că se simte rău. Deși inițial nu fusese de acord cu efectuarea autopsiei, sora artistul a acceptat această procedură. În urma investigațiilor, medicii au ajuns la o serie de concluzii după moartea lui Petrică Mîțu Stoian. Potrivit unor surse medicale neoficiale, citate de Antena 3, cântărețul ar fi suferit din pricina tratamentului cu anticoagulante, dar și a terapiei hiperbare.

Ce au descoperit medicii după moartea lui Petrică Mîțu Stoian
Petrică Mîțu Stoian s-a stins din viață sâmbătă, 6 noiembrie

Ce au aflat specialiștii în urma autopsiei

Medicii ar fi descoperit că un vas de sânge din plămâni s-ar fi spart din pricina anticoagulantelor pe care obișnuia să le ia. De asemenea, conform informațiilor preliminare, artistul ar fi consumat o cantitate dublă de anticoagulante. În plus, medicii legiști de la spitalul din Reșița au descoperit că Petrică Mîțu Stoian suferise de o barotraumă. Asta înseamnă că plămânul cântărețului a fost supus unui șoc din pricina cantității mari de oxigen care a ajuns în organ.

Rezultatele finale și oficiale ale autopsiei lui Petrică Mîțu Stoian urmează să fie dezvăluite în cursul acestei zile. De asemenea, tot astăzi, procurorii de pe lângă Judecătoria Reșița urmează să îi interogheze pe medicii de la secția ATI de la Spitalul Județean Reșița, acolo unde cântărețul de muzică populară a decedat.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

Reacția clinicii la care artistul a efectuat terapia hiperbară. Informațiile dezmințite de reprezentanții unității de tratament

Reprezentanții clinicii unde Petrică Mîțu Stoian a efectuat o ședință de tratament post-Covid au oferit primele informații oficiale. Clinica Nera a dezmințit o serie de informații apărute în spațiul public cu privire la șederea artistului.

În urma nefericitului eveniment al decesului maestrului Petrică Mîțu-Stoian, dorim să precizăm următoarele: Apreciem că cea mai mare parte a mass-media a prezentat cazul în mod obiectiv. Din păcate unele publicații au comunicat informații eronate. În acest sens, ne vedem nevoiți să aducem câteva clarificări:

Domnul Petre Mîțu-Stoian a sosit la Clinica Nera vineri 05.11.2021 în jurul amiezii în vederea recuperării post COVID, în stare generală bună de sănătate. A fost consultat în cursul după-amiezii. În cadrul consultației preliminare s-au constatat valori în limite normale ale parametrilor fiziologici pentru a urma o terapie cu oxigen hiperbaric. A urmat procedura de testare la presiune și oxigen, și s-a stabilit o cură de 15 ședințe de terapie cu începere de a doua zi. Seara a mers la masă, s-a plimbat puțin prin complex și apoi a mers să se odihnească în camera unde era cazat; starea dumnealui a fost bună pe toată perioada aceasta.

Spre dimineață medicul a fost chemat pentru hemoptizie; domnul Petre Mîțu-Stoian a fost transportat cu salvarea  la CG sp Oravița; acolo a primit tratament cu O2 și substanțe perfuzabile specifice care au oprit tusea și hemoptizia; pacientul s-a simțit bine în tot acest timp, a dorit să se întoarcă la clinica, dar din prudență a acceptat să rămână pentru investigații suplimentare. Ulterior a fost trimis la Reșița pentru evaluare imagistică. Clinica a constatat mai târziu că starea domniei sale a continuat să fie una stabilă la SP Reșița și că abia după ora 13 starea lui s-a agravat.

Dezmințiri:
Clinica Nera nu administrează medicația cronică a pacienților, acest lucru este în responsabilitatea pacienților și a aparținătorilor. Tratamentul cu oxigen hiperbar, mai ales în dozele mici de testare a toleranței, nu poate crește valoarea INR (anticoagularea sângelui). Eventualele barotraume ce pot fi posibil atribuite expunerii mediului hiperbar apar obligatoriu în timpul sau imediat după încheierea ședinței;

La valori INR 6-7, constatate la Sp Reșița, hemoptizia poate apare și spontan sau după un episod de tuse severă și reprezintă o complicație directă a tratamentului necontrolat cu anticoagulante, tratament administrat înainte de sosirea la Clinică. În clinica Nera au fost tratate mai bine de 600 de persoane cu un total de peste 4000 de terapii hiperbare efectuate de la începutul activității.

Clinica Nera beneficiază de cel mai avansat sistem de tratament prin oxigenoterapie hiperbară și de personal profesionist calificat. Clinica are o reputație bună în rândul pacienților ce au beneficiat de acest tratament. Atât pacienților cât și vizitatorilor noștri le dorim sănătate și putere, au transmis reprezentanții clinicii Nera, într-un comunicat oficial.

Sora artistului a acceptat efectuarea autopsiei și aduce acuzații dure

În ciuda faptului că inițial refuzase să fie efectuată autopsia în cazul morții fratelui său, sora lui Petrică Mîțu Stoian a acceptat această procedură. Se pare că aceasta acuză clinica unde artistul efectua un tratament post-Covid, după ce a primit mai multe informații și de la alte persoane afectate de această terapie hiperbară. Alți trei pacienți ar fi avut probleme mari de sănătate în urma oxigenării excesive la clinica privată.

Da facem autopsia pentru că s-au sesizat procurorii. Sunt mai multe persoane care au păţit. Vin oameni afectaţi de acolo de la clinică. El avea 15 ședințe. I s-a făcut rău după prima ședință. Faci o ședință şi te ia cu salvarea? Înseamnă că ceva nu a fost în regulă acolo, a spus sora artistului Petrică Mîţu Stoian pentru Antena 3.

Urmăriți Impact.ro și pe
Iancu Andreea
Redactor online din 2013 și absolventă a UNIBUC, Facultatea de Litere, Specializarea Studii Europene. De asemenea, absolventă a cursurilor de Master din cadrul SNSPA, Facultatea de Comunicare și...