Ce a strigat comentatorul britanic după golul lui Ianis Hagi. Românul a fost decisiv pentru echipa sa

Andra Daoud 05.11.2021, 10:51
Ce a strigat comentatorul britanic după golul lui Ianis Hagi. Românul a fost decisiv pentru echipa sa

Ianis Hagi a marcat pentru Rangers în meciul din grupele Europa League. Românul a intrat pe teren în a doua repriză și a egalat, iar golul lui a fost lăudat de comentatorul de la o televiziune britanică.

Ce a spus comentatorul britanic despre Ianis Hagi

Scoțienii de la Rangers, echipa la care Ianis Hagi joacă din mai 2020, i-au întâlnit joi seara pe danezii de la Brondby, în meciul din faza grupelor din Europa League. Partida s-a terminat 1-1, iar golul pentru Rangers a fost înscris de Ianis Hagi. După ce a marcat, Ianis l-a imitat pe Cristiano Ronaldo și a copiat felul în care portughezul se bucură după ce înscrie.

Românul a intrat pe teren în minutul 56 și a marcat, aducând un punct formației lui Steven Gerard. Rangers era condusă cu 1-0 în momentul în care Ianis a intrat pe teren, după un gol marcat în ultimul minut al primei reprize de Leon Balogun de la Brondby. Ianis Hagi a adus egalarea în minutul 77, după un gol superb marcat în diagonală.

Ce a strigat comentatorul britanic după golul lui Ianis Hagi. Românul a fost decisiv pentru echipa sa
Ce a strigat comentatorul britanic după golul lui Ianis Hagi. Românul a fost decisiv pentru echipa sa

”Ianis Hagi, un jucător pentru momente importante”

Șutul decisiv al lui Ianis Hagi a fost lăudat și de comentatorul televiziunii britanice BT Sport, care a spus că Ianis este un jucător pentru momente importante. De pe bancă, Steven Gerrard s-a bucurat de reușita elevilor lui. Și presa internațională l-a lăudat pe român pentru reușita de la jumătatea reprizei a doua.

Rezerva Ianis Hagi a egalat, cu mai puțin de un sfert de oră rămas până la finalul meciului, după o finalizare care a redus la tăcere mulțimea gălăgioasă de pe stadion. Ianis Hagi a salvat-o pe Rangers cu un gol care aduce un punct după deplasarea cu Brondby, a scris Daily Mail.

Un gol înscris în repriza a doua de rezerva Ianis Hagi a însemnat pentru Rangers un egal crucial cu Brondby, în Danemarca. Cei de la Rangers au apăsat pe accelerație în partea secundă, iar finalizarea excelentă a lui Ianis Hagi din minutul 77 i-a adus echipei sale un punct și locul 3 în grupă, la egalitate cu Sparta Praga, au scris și cei de la The Guardian.

Un gol important pentru Rangers, dar și pentru Ianis Hagi

Ianis nu mai marcase pentru Rangers din vară, din 13 august, mai exact, când echipa lui a obținut o victorie zdrobitoare împotriva celor de la Dunfermline (5-0) în Cupa Ligii. După meciul de joi seara, Rangers se află pe locul 3 în grupă, cu 4 puncte acumulate, la egalitate cu Sparta Praga.

Ianis Hagi a semnat cu Rangers în luna mai a anului trecut. Scoțienii au negociat intens cu cei de la Genk (fosta echipă a lui Ianis Hagi) și au plătit pentru transfer 3 milioane de lire sterline, în loc de 4,5 milioane, cât era suma vehiculată inițial.

Urmăriți Impact.ro și pe