Una dintre cele mai controversate vedete la momentul actual, Loredana Groza, a fost invitată în cadrul matinalului ”Neatza cu Răzvan și Dani”, iar în timp ce era în direct, aceasta a făcut mai multe afirmații care i-a lăsat mască pe moderatorii emisiunii.
Recent lansată, piesa ”Fericire” a Loredanei Groza împreună cu alți zece artiști care interpretează muzică de petrecere, reprezintă cea mai controversată piesă a momentului. Single-ul se bucură de un enorm succes în mediul online, devenind hit într-un timp foarte scurt. Cântăreața, a fost invitată în cadrul emisiunii ”Neatza cu Răzvan și Dani”, alături de Costi Ioniță.
Artiștii au vorbit despre ultima loer colaborare, care i-a adus în topurile muzicale din România. La proiectul muzical, au participat și Florin Salam, Jador, Culiță Sterp, Vali Vijelie, Adi de la Vâlcea și alți cântăreți de muzică de petrecere autohtoni, reușind ca piesa să fie pe primul loc în trendingul de pe YouTube.
La un moment dat, cântăreața a fost întrebată de către moderatori cum a început colaborarea cu unul dintre cei mai cunoscuți producători din țară, fostul concurent din cadrul Survivor România, Costi Ioniță. Deși teoretic discuția trebuia să fie una pașnică, reacția Loredanei i-a lăsat mască pe cei doi.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]”Nu este manea. Nu am gândit proiectul în minuțiozitate, am zis hai să vedem dacă putem să aducem mai mulți. Pionul principal a fost Loredana care a spus din prima da, asta înseamnă să fii divă, să fii forță ”, a spus Costi Ioniță în cadrul emisiunii.

Dani Oțil a afirmat că toată lumea, inclusiv mama lui, este curioasă de cum se va prezenta Loredana în cadrul emisiunii.
”Loredana este cel mai open artist pe care-l cunosc. Toată lumea, inclusiv mama, este curioasă cât de decoltată vine Loredana astăzi. Uite, mamă, mai puțin decoltată de atât nu s-a putut. A trecut prin mai multe percheziții, în spate”, a spus Dani Oțil.
Loredana a afirmat că ”îmi place (n.r. – de Costi Ioniță), am încredere în el, el are încredere în mine. Mie îmi place cu finalizare, cu fericire. Ce e, Răzvan, de ce faci așa?”, Răzvan afirmând: ”A, nu, nimic, am sinuzită”, în timp ce își ținea mâna la frunte. Dani a intervenit afirmând că ”o să ne scrie CNA-ul”.
Loredana Groza nu a ezitat să se folosească de cuvintele interpretabile ale limbii române, afirmând că este genul de femeie căreia îi place fericirea în toate formele sale. Totodată, cântăreața a vrut să infirme toate zvonurile lansate de gurile rele, potrivit cărora, aceasta ar fi suferit mai multe operații estetice de mărire a bustului. Artista a afirmat că acesta este 100% natural.
”Eu le fac pe toate, sunt multitasking. Voi băieții vă concentrați pe un singur lucru și nici pe ăla nu-l faceți cum trebuie. S-a făcut test în spate, dacă am sau nu silicoane. Sunt naturali, a ieșit organic, bio, la mine”, a afirmat Loredana Groza.
Dialogul a continuat, Dani spunându-i: ”Ai venit prea îmbrăcată, te-am văzut acolo în Maldive cum stăteai!”, ”nu-i problemă că acum îmi dau jacheta jos”, i-a răspuns Loredana Groza.