Ce a făcut George Copos în timpul meciului Simonei Halep. ”M-a sunat să-mi zică asta”

Stan Filon 04.10.2020, 20:35
Ce a făcut George Copos în timpul meciului Simonei Halep. ”M-a sunat să-mi zică asta”

Ilie Năstase a comentat eliminarea Simonei Halep de la Roland Garros. Jucătoarea de tenis din România, locul 2 WTA, a ratat șansa de a-și trece în palmares al doilea titlu la Roland Garros și de a urca pe prima poziție în ierarhia mondială, după ce a fost eliminată de poloneza Iga Swiatek, locul 53 WTA.

George Copos a urmărit meciul Simonei Halep de la Roland Garros și i-a transmis totul lui Ilie Năstase

Simona Halep (29 de ani) a fost eliminată de Iga Swiatek (19 ani, locul 53 WTA) de la Roland Garros 2020, în optimile competiției, scor 1-6, 2-6. Legenda tenisului mondial Ilie Năstase a vorbit despre înfrângerea Simonei Halep și a recunoscut că i-a atras acesteia atenția.

„N-am văzut meciul, eram în mașină, pe autostradă. M-a sunat domnul Copos să-mi spună că joacă extraordinar poloneza, că n-a văzut așa ceva în viața lui. Asta e, Simona a prins o zi proastă și Swiatek a făcut meciul vieții. Am avertizat-o pe Simona, i-am spus să fie atentă că toate vor s-o bată, de la locul 150 mondial la locul 500. Așa e cand ești cea mai bună din lume”, a declarat Ilie Năstase pentru digisport.ro.

George Copos a urmarit meciul Simonei Halep de la Roland Garros si i-a transmis totul lui Ilie Nastase
George Copos a urmarit meciul Simonei Halep de la Roland Garros si i-a transmis totul lui Ilie Nastase

Poloneza în vârstă de 19 ani a adus surpriza turneului

Întrebat dacă Simona nu a ratat o șansă imensă la trofeu, în condițiile în care majoritatea favoritelor au fost eliminate de la Roland Garros până în faza optimilor, „Nasty” a zis că „în tenis nu se pot face pronosticuri ca la fotbal. Favoritele sunt pe hârtie, nici Swiatek nu era cotată cu mari șanse în duelul cu Halep”, a încheiat fostul număr 1 ATP.

Poloneza în vârstă de 19 ani a jucat remarcabil și chiar a făcut meciul vieții sale, în fața Simonei Halep. Aceasta o va întâlni în sferturi pe Martina Trevisan (locul 159 WTA), care a avut un meci fantastic împotriva lui Kiki Bertens, pe care a reușit s-o elimine din competiție.

Jurnaliștii din străinătate au fost surprinși de eliminarea româncei de la Roland Garros 2020, Halep fiind principala favorită la câștigarea French Open, mai ales că celelalte jucătoare din vârful clasamentului WTA au părăsit și ele competiția. Principalele publicații din Spania, Italia, Franța sau Anglia au afimat că Swiatek a produs surpriza turneului.

O altă surpriză a turneului de la Roland Garros este una foarte neplăcută. Autoritățile au deschis o anchetă pentru unul dintre meciurile susținute de echipa Andreea Mitu și Patricia Țig sub suspiciunea de trucare pentru pariuri. Cele vizate ar fi adversarele româncelor, Madison Brengle și Yana Sizikova (SUA/Rusia).

Urmăriți Impact.ro și pe
Stan Filon
Mi-am dorit întotdeauna ca articolele mele să schimbe lucrurile în bine, fie că am scris despre corupția din România  sau am prezentat poveștile de viață ale unor oameni obișnuiți. Îmi...