Ce a făcut Cornel Dinu la întâlnirea cu Toma Caragiu. „Nea Tomiţă, dacă nu cădea beleaua pe matale, mă băgau în pârnaie!“. Moment fabulos

Cornel Dinu și Toma Caragiu, întâlnire fabuloasă

O zi de vară toridă și o întâlnire întâmplătoare între artiști și fotbaliști. Iurie Darie, Toma Caragiu și regizorul Boțan la o masă, zâmbind de sub umbrelă, Cornel Dinu și mai mulți colegi de echipă încă stropeau ultima victorie obținută cu o zi înainte.

Prima repriză

Povestește, savuros și, în același timp, nervos, inegalabilul Toma, confident fiindu-i autorul rândurilor, medicul Miron Costin, bun prieten cu regretatul actor:

“La o masă, care era aproape de masa noastră și de malul lacului, se aflau deja de ce ceva timp câțiva fotbaliști de la Dinamo, printre care și Cornel Dinu, pe care eu îl simpatizez. Ne salutăm, aruncăm o vorbă două peste masă și, n-am de lucru, îl invit la masa noastră să bem un pahar împreună. Numai când a venit lângă noi și a început să vorbească, mi-am dat seama că este ciupit bine deja”.

După un sfert de oră de “joc”, Cornel Dinu cade în careu și cere… penalty.

“Nu cred că a trecut mai mult de un sfert de ceas, când Dinu se scoală (era numai în costum de baie) și vrea să se arunce în apă. Până în apă însă, se împiedică și cade, măi, băiatule, cu fața de ciment. Când se scoală, fața și nasul erau pline de sânge. Ce mai, o față de-ți venea să-i plângi de milă. Au sărit colegii. Cred că erau și oameni de la club și l-au luat  să-i dea un prim ajutor. Nici nu-i cunosc, dar nici nu am dat atenție dacă era pe acolo și vreun jurnalist. Eu, cu Iurie Darie și Boțan, regizorul, am mai stat vreo 10-20 de minute și ne-am întors în București”.

Cornel Dinu, la începuturile sale în fotbal

Cornel Dinu, la începuturile sale în fotbal

Repriza secundă

Toma trece “simularea” lui Cornel Dinu la accidente neprevăzute, până când un apel i-a dereglat calmul de sfinx.

“Mă trezesc acum o oră cu un telefon de la CC. De la un tovarăș pe care îl cunosc și îmi spune că mâine, în Scînteia, va apărea un articol despre cum Toma Caragiu i-a dat de băut lui Cornel Dinu până la îmbătat și acesta a făcut un accident din care și-a mototolit fața. Că un om ca mine așa înțelege el să ajute tinerii sportivi, dându-le de băut fără nicio măsură, distrugându-i și distrugându-le cariera. Ce să zici, mă, Miroane? Pentru Dumnezeu, cu ce am păcătuit eu să trag asemenea ponoase? Cum de poți să te aperi de asemenea ticăloșii, băgat în tarbarcă, scărmănat în văzul public, fără să pot replica”.

Intrăm în prelungiri

A doua zi, în paginile ziarului Scînteia, Toma Caragiu era mitraliat cu litere de plumb:

“Un om inconștient care pune în pericol viața unui sportiv de valoare”.

Toma are șansa loviturilor de departajare, Cornel Dinu câștigă!

O întâmplare din care Cornel Dinu a ieșit cu fața mototolită, în timp ce Toma Caragiu a avut imaginea… mototolită, astfel că actorul a încercat să-l convingă pe jucătorul de la Dinamo să spună adevărul, o dezmințire fiind soluția care l-ar fi scos pe Toma din încurcătura în care a intrat fără voia sa. Și când actorul credea că totul e rezolvat, fundașul Cornel Dinu l-a fentat. În rol de crainic, același Miron Costin:

“Când Toma i-a cerut lui Cornel Dinu să facă precizările necesare, Dinu l-a refuzat cam așa: „Nea Tomiță, dacă nu era articolul pe care a căzut beleaua pe matale, mă lua dracu pe mine, mă băgau la pârnaie, mă degradau, îmi luau din primă și salariu, așa că nu pot acuma să dau scris că eu sunt vinovat, și nu matale. Nu te supăra, dar fără voie m-ai salvat. Și, în fond, nu ai pățit nimic”.

Că așa-i în… fotbal!

Întâmplarea s-a născut din briza lacului Snagov și a fost publicată în cartea semnată de medicul Miron Costin – Stacana Triptic cu Ahoe și Toma Caragiu.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI