Avocata familiei Melencu a făcut o serie de dezvăluiri umitoare despre anchetatorii care se ocupă de cazul Caracal. Carmen Obîrșanu susține că oamenii legii i-ar fi înscenat lui Gheorghe Dincă o fatptă pe care acesta nu a comis-o.
Carmen Obîrșanu susține că celebra „cameră a torturii” a lui Gheorghe Dincă ar fi fost amenajată de anchetatori cu obiecte din alte colțuri ale casei „monstrului din Caracal”. Inițial, la sosirea acestora la casa lui Gheorghe Dincă, respectiva cameră ar fi fost goală.
„M-am uitat pe fel de fel de interviuri și am găsit într-un material o declarație dată de către acel comisar care a făcut cercetarea la fața locului în perioada de după 2 august 2019. Am descoperit că recunoaște, după ce iese la pensie acest comisar, că după ce a venit pe data de 2 august în casa lui Dincă, aceast cameră era goală. Acea cameră de tortură!”, a declarat Carmen Obîrșanu.

Avocata familiei Melencu a constat acest lucru după ce a citit mai multe interviuri ale unui unui comisar care a luat parte la percheziții și care a ieșit la pensie. Potrivit avocatei comisarul ar fi susținut că celebra „cameră a torturii” din casa lui Gheorghe Dincă era, de fapt, goală. Mai mult, obiectele de acolo ar fi fost aduse de anchetatori din alte camere ale locuinței.
„Au reamenajat-o ei când au făcut deplasarea la fața locului! Inclusiv noptiera pe care se spune că s-ar fi găsit urme de la Luiza era pusă în altă caremă și avea diverse rufe pe ea. Și atunci îmi pun o întrebare: cât de reale sunt probele acestea care cică au fost descoperite? Dacă tu, ca polițist spui că ai investigat acea cameră de tortură, după 6 luni recunoști că tu ai amenajat-o?”, a mai spus Carmen Obîrșanu.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]De asemenea, Carmen Obîrșanu, avocatul familiei Melencu a mai puctat exită doar două probe care-l leagă pe Gheorghe Dincă de Luiza Melencu și anume celor două pete de sânge găsite în „casa groazei” și dintele găsit în butoi, care par neconcludente.